Apel la transparență! Consilierul Alexandru Bucălău(PNL) cere ca Asociația Lacu Sărat să prezinte periodic cheltuirea sumelor pentru dezvoltarea stațiunii

La finalul anului 2020, a fost votat proiectul de hotărâre cu privire la asocierea municipiului Brăila cu comuna Chiscani, în vederea constituirii ”Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea stațiunii Lacu Sărat”.

Prin această asociere se dorește cooperarea pentru realizarea în comun a unor acțiuni, lucrări, proiecte de investiții de interes public și servicii în beneficiul colectivităților locale.

Asocierea contribuie astfel la dezvoltarea potențialului turistic al elementelor naturale ce favorizează terapiile în domeniul balneologic, dezvoltarea și aplicarea turismului agrement.

”În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Brăila, care a avut loc joi, 28 octombrie, s-a aprobat un proiect deosebit de important pentru județul nostru. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului și plata cotizației ce revine județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, în calitate de membru al Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat Brăila, pe anul 2021. Astfel, cuantumul cotizației stabilite pentru anul 2021 este de 500.000 de lei, o obligație ce revine județului Brăila prin Consiliul Județean Brăila, dar și celorlalți asociați, conform statutului, respectiv UAT Municipiul Brăila și UAT comuna Chiscani din județul Brăila.

E clar că orice dezvoltare are nevoie de investiții și e firesc să susținem, indiferent de culoarea politică, orice proiect menit să sprijine Stațiunea Lacu Sărat, care are un potențial extraordinar. Asta am și făcut. Noi, consilierii județeni din partea PNL am votat ”pentru” aprobarea acestui proiect de hotărâre privind cuantumul și plata cotizației ce revine județului Brăila pentru dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat Brăila. Asta este și esența acestei Asociații, să cooperăm! Acum că proiectul s-a aprobat, consider că este de bun augur ca brăilenii să știe exact cum vor fi direcționate aceste sume pentru dezvoltarea stațiunii și etapele fiecărui proiect în parte, pentru a promova astfel imaginea și interesele Asociației și pentru a atrage, cât mai mulți investitori”, spune consilierul PNL, Alexandru Bucălău.

Asociația își propune să folosească fonduri nerambursabile pentru a dezvolta stațiunea și pentru a pune la loc, pe harta turistică, Lacul Sărat.

”Așadar, facem un apel la transparență și apreciem că Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat Brăila, reprezentată de primarul comunei Chiscani (PSD), Costel Busuioc Cojea, în calitate de președinte, va chibzui foarte bine acest efort financiar pentru dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat.

După cum știți, în luna decembrie 2020, județul Brăila, prin Consiliul Județean s-a asociat cu Municipiul Brăila și cu comuna Chiscani, în vederea constituirii Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat. Totul, pentru finanțarea  unor acțiuni, lucrări de investiții, servicii și realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal și regional în infrastructură, turism, în conservarea biodiversității și patrimoniului natural, amenajarea, modernizarea și întreținerea spațiilor verzi, care să valorifice cât mai mult potențialul stațiunii și să-i redea faima de altădată”, a transmis consilierul PNL, Alexandru Bucălău.

Staţiunea Lacul Sărat este situată la 5 kilometri distanţă de municipiul Brăila şi cuprinde o bază de tratament proprie, dotată cu bazin pentru hidro-kinetoterapie, saună şi sală de gimnastică şi oferă, suplimentar, facilităţi de balneaţie liberă, cu băi de soare şi nămol.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry