Autobuzele electrice, subiect dezbatut in CLM! Liberalii isi doresc o colaborare cu primarul
Liberalii vad achizitia autobuzelor electrice ca pe o initiativa a lor, care a avut succes. Asta deoarece, consilierii PNL au avut o astfel de propunere, inca de la inceputul acestui an. Liberalii spun ca au identificat si o varianta pragmatica de realizare a investitiei: achizitionarea integrala a mijlocelor de transport si plata acestora in decurs de cinci-sapte ani. Propunerea a fost insa respinsa, la acea data.
“Vreau sa-i multumesc domnului primar, ca dupa lupte seculare, de aproape sase luni de zile, a inteles ca transportul electric pe pneuri este necesar si pentru municipiul Braila. Chiar daca a fost nevoie de o vizita in Japonia ca sa inteleaga acest lucru, acum face primii pasi domnul primar spre acest domeniu, desi noi am fi preferat ca printr-o colaborare deschisa a domnului primar cu PNL Braila, sa avem un sistem integrat, un sistem mai clar, dar asa cum este, este bine. Este un inceput. Binenteles ca la noi, la Braila, pasii se fac mai incet, mai cu calcul, asta este”, a declarat consilierul local PNL, Petrica Popa.
De cealalta parta, primarul Marian Dragomir a atras atentia asupra faptului ca un proiect de cofinantare, in vederea achizitionarii de autobuze electrice, este mult mai viabil si nu afecteaza bugetul local.
“Referitor la pasii lenti, sa stiti ca eu nu prea am facut pasi lenti, ca am doi ani si o luna de cand sunt la Primaria Municipiului Braila. Dumneavoastra aveti mai multe mandate de consilier, asa ca nu ma intrebati pe mine de pasi lenti. In ceea ce priveste transportul electric, noi am spus din totdeauna ca il sustinem. Si PSD, probabil si PNL in campania electorala, toti am spus! Numai ca este o diferenta vis-a-vis de forma de sustinere si finantare. La colaborare, eu mi-as fi dorit colaborare dar, inca astept reprezentantii PNL sa primeasca acceptul conducerii si sa participe la sedintele cu liderii de grup. Ramanem deschisi in continuare.(…) Acel amendament al Partidului National Liberal, pe langa faptul ca nu era fundamentat economic si prevedea un cost de 20.000 de euro, pentru un autobuz electric care nu era sustenabil financiar(…) Rezulta ca in loc sa grevam bugetul municipiului Braila cu suma de 4,6 milioane, propusa de un consilier PNL, iata ca asigurand o cofinantare la jumatate din acea suma, noi cumparam 11 autobuze electrice noi, de capacitate medie, cu o lungime de 10 metri si 10 tramvaie noi, cu o lungime de 18 metri”, a declarat primarul Marian Dragomir, in cadrul sedintei de Consiliu Local Municipal.
In urma sedintei Consiliului Local Municipal, presedintele Organizatiei Municipale a PNL a transmis un comunicat de presa pe tema achizitiei de autobuze electrice.
”Dupa mai bine de jumatate de an, Marian Dragomir pare sa fi inteles, in sfarsit, importanta transportului electric. Ne bucuram ca, desi a durat atat de mult pana sa isi dea seama ca varianta este una viabila si eficienta, primarul a acceptat, aplica propunerea PNL si tine cont de propunerea noastra. Pana la urma, important este ca se realizeaza ceva pentru comunitate, ca brailenii vor beneficia de un transport in comun modern si civilizat, iar costurile suportate din bugetul local vor fi minime”, a precizat Adrian Tabarac.
Liberalii spun ca urmatorul pas, dupa implementarea transportului electric, va fi scaderea pretului la biletele si abonamentele pentru transport public, in conditiile in care costurile cu motorina vor disparea, iar cheltuielile de exploatare se vor reduce considerabil.