Cel mai bun candidat, pentru comuna Chiscani, este independent! Fără un partid în spate, Tătăruș Ionel este preferatul electoratului!

Mă numesc Tătăruș Ionel, am 34 de ani iar pe 27 septembrie candidez ca independent pentru Primăria și Consiliul Local al comunei Chiscani, spune candidatul independent.

Tătăruș Ionel a fost unul dintre cei mai curtați candidați, pentru diferite funcții, de mai toate partidele politice. În final, tânărul a ales să intre singur în cursa electorală pentru Primăria Chiscani.

”Poate mulți se întreabă ce m-a determinat să candidez, practic situația actuală a comunității, una pe care o cunoaște toată lumea și nu ne face cinste deloc.

Chiar dacă sunt voci care spun că nu am experiență, îmi permit să îi contrazic. Eu, dumneavoastră – cetățenii, nu avem nevoie de experiențe într-un domeniu anume pentru a constata neregulile și mai ales nerealizările ce țin comuna în loc. 

Sunt motivat de schimbare, de dorința de a avea o comunitate unită împreună cu voi. Nu mai putem continua așa dezbinați și în special, nu ne mai permitem să le oferim credibilitate celor ce au demonstrat că nu sunt în stare! 

Vin cu o determinare și o viziune nouă a tot ceea ce înseamnă administrație locală. Eu nu vin cu proiecte și promisiuni deșarte ! Vin cu măsuri clare și mai ales cu rezolvări, unele pe care mi le asum.  

În primul rând elevii au nevoie de un After School, un loc unde se pot dezvolta, un loc unde beneficiază de o masă caldă oferită gratuit după un regim alimentar stabilit de un nutriționist iar cu un sprijin adecvat  își pot efectua temele. 

De asemenea avem nevoie de propriul Serviciu de Gospodărire Comunală care va gestiona următoarele: transportul în comun, salubrizarea, întreținerea drumurilor și a spațiilor verzi; deszăpezirea. 

Toate cele menționate vor fi realizate prin accesarea de fonduri europene și vor genera în jur de 100 de locuri de muncă excluziv din rândul cetățenilor comunei Chiscani! 

O altă măsură la fel de importantă ce stă la baza oricărei comunități unite și dezvoltate o reprezintă implicarea cetățenilor pe durata întregului mandat, în factorii decizionali ai comunei.

Cu un număr de doar 250 de semnături ORICE considerăm noi cetățenii ca o prioritate pentru comuna noastră devine automat un proiect de hotărâre. Iar acestea sunt doar câteva exemple de început.

Îmi doresc să vă demonstrez că se poate face și o altfel de administrație publică, una transparentă, orientată către nevoile cetățenilor și mai ales către o dezvoltare progresivă a comunei.

Pe 27 septembrie 2020 chiar puteți alege cu adevărat schimbarea! Mă găsiți pe buletinele de vot la poziția 7 atât pentru funcția de primar cât și de consilier local. Vă mulțumesc!”, spune candidatul independent la Primăria comunei Chiscani, Tătăruș Ionel.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry