Cuc a găsit soluția! Reglementarea contestațiilor prin ordonanță!
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Brăila, că la nivelul ministerului pe care îl reprezintă a fost iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte rezolvarea problemei contestaţiilor, care blochează marile lucrări de infrastructură din România.
În cea ce privește exproprierile de pe zona unde se va construi Podul peste Dunăre de la Brăila, ministrul transporturilor a precizat că au existat două contestații care au întârziat procedurile. Astfel, conform celor declarate de ministru, în data de 12 iulie a contestat firma Cornel&Cornel Topoexim SRL din București, iar în data de 11 martie, după decizia instanței, a contestat SC Teaha.
”Săptămâna trecută am iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, prin care venim să rezolvăm problema contestaţiilor, astfel încât, după cele 30 de zile de deliberare la CNSC, când avem o hotărâre, să putem semna contractul şi să lăsăm mai departe contestatarii de meserie, care vor să blocheze proiectele, să se ducă în instanţă, dar noi să finalizăm proiectele. Nu se mai poate să aşteptăm tot timpul, după tot fel de contestaţii. Am vorbit şi cu domnul ministru Toader, aştept punctul de vedere şi de la Ministerul de Justiţie pe această ordonanţă. Sper ca în două săptămâni să fie în Guvern şi nu o să mai avem probleme cu niciun contestatar. Ei pot să îşi facă treaba lor, să blocheze, noi mergem mai departe cu proiectele”, a declarat ministrul Cuc.
Răzvan Cuc a precizat că în această ordonanţă de urgenţă au fost introduse şi amendamente din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în sensul stabilirii unor termene privind procedurile de licitaţie.