Cum a ajuns Alexandru Popa deputat? Cîrligea: ”Eu am contribuit la dezvoltarea PNL, el și-a cumpărat locul de deputat | Dănăilă l-a adus la oraș”

Încă din 2020, de la apariția sa fulgerătoare pe scena politică locală, toată lumea s-a întrebat cum a ajuns fiul unui primar dintr-o comună umilă a județului Brăila să deschidă lista PNL la Camera Deputaților și mai apoi să conducă organizația județeană.

Profitând de faptul că Florin Cîrligea se număra printre cei care apăsau butoanele PNL-ului, la acea dată, i-am cerut să ne lămurească cu privire la negocierea dusă în spatele ușilor închise.

”În mai 2020, era tânăr consilier la Cireșu. A fost nominalizat pe lista de consilieri județeni. La alegerile locale s-a ocupat de primăriile din zona aceea(n.r Cireșu) și a câștigat Primăria Ulmu, dar a pierdut Mircea Vodă, Victoria și încă una. Deci a câștigat una și a pierdut trei.

La parlamentare a fost o înțelegere de a candida. Primarii din județ aveau opinii diferite. S-a făcut o întâlnire ”prânzul cel de taină”, la Ianca, cu primii care au fost dați afară din partid: domnul Varga și domnul Boboc. S-au înțeles cu domnul Popa. Au fost Varga, Boboc și Bucălău, la Bucălău la Ianca, întâlnirea cea de taină.

Au încercat să-i facă jocul domnului Varga. Să fie Varga pe locul doi, să iasă pe listele de deputați(…)”, a declarat Florin Cîrligea, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din AUR Brăila.

Fostul liberal își amintește că Alexandru Dănăilă a fost cel care l-a adus pe Popa ”la oraș”, cu girul conducerii PNL de la acea dată, mai precis a lui Ludovic Orban. Cîrligea a povestit cum negocierile pentru Alexandru Popa s-au purtat la restaurantul Diesel din București, iar surse din PNL spun că suma pe care ar fi plătit-o deputatul de la Cireșu a fost de 250.000 de euro. Despre cine a încasat banii, probabil vom afla în alți ani electorali.

Cât despre ultimele declarații ale lui Alexandru Popa, Cîrligea nu a rămas indiferent.

”Pentru un trădător ca el am fost o gâscă cu ouă din aur. Numai că eu am contribuit pentru dezvoltarea partidului PNL, iar el a contribuit cu o sumă mult mai mică pentru a-și cumpăra locul de deputat. Asta este diferența! Nu îmi pare rău că am cheltuit pentru partid, îmi pare rău că au ajuns niște analfabeți în niște locuri din care să reprezinte Brăila”, a declarat Florin Cîrligea.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry