Deputatul PSD Nicu Niță candidează la alegerile din 6 decembrie pentru un nou mandat în Parlamentul României. Nicu Niță s-a remarcat în activitatea sa parlamentară prin susținerea proiectelor de agricultură care au venit în folosul fermierilor brăileni.
”Pentru mine, Brăila este orașul în care am crescut si m-am dezvoltat, atât pe plan profesional, cât si familial.
În urmă cu 4 ani, am decis să candidez pentru un mandat în Parlamentul României. Pe parcursul acestor ani m-ați susținut și mi-ați dat puterea să merg mai departe. Acum imi doresc să finalizez proiectele începute și să inițiez altele noi”, spune deputatul Nicu Niță.
Pe timpul guvernării PSD, suprafaţa irigată a ţării a crescut de patru ori şi a ajuns la 1,4 milioane de hectare după ce s-au făcut investiţii într-un program de anvergură pentru care au fost alocaţi peste un miliard de euro până în 2020.
”În calitate de deputat, membru al Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, și in calitate de fermier, am susținut și m-am implicat în special în proiectele ce privesc îmbunătățirea activității din agricultură în țara noastră. Cunosc foarte bine problemele fermierilor, astfel încât am putut avea o imagine clară a lucrurilor care trebuie modificate în bine. Am fost inițiatorul mai multor proiecte de lege, printre care amintesc proiectul de lege privind completarea ART. 66 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004. Aceasta face referire la necesitatea asigurării apei gratuite pentru toți producătorii agricoli care o solicită, din orice sursă. Proiectul de lege a fost aprobat, fiind extrem de benefic, având in vedere condițiile excepționale de secetă ce pot afecta producția agricolă cu influență negativă directă asupra asigurării hranei populației”, spunde deputatul PSD Nicu Niță.
Agricultura trebuie considerată o prioritate strategică pentru asigurarea hranei şi trebuie luate măsurile necesare pentru protejarea celor care lucrează în ferme, asigurarea aprovizionării în ferme, etc. pentru garantarea securităţii şi siguranţei alimentare a cetăţenilor României.
”Sunt fermier de meserie și reprezint în Parlamentul României, judetul Brăila, un județ atât de bine-cunoscut pentru producțiile sale agricole și suprafețele mari de terenuri arabile. În același timp, reprezint un județ care în 2020 a suferit cel mai mult din cauza secetei și unde s-a dovedit cu prisosință utilitatea sistemului de irigații și necesitatea dezvoltării acestuia pe întreaga suprafață a județului.
În aceste condiții, susținerea proiectelor din domeniul agricol va fi o prioritate pentru mine și în următorul mandat. Voi face demersuri pentru realizarea tuturor politicilor agricole promovate de PSD la nivel național și voi urmări, cu prioritate, implementarea acestora în județul Brăila.
Susțin o comunicare deschisă, sunt receptiv la sugestiile și problemele dumneavoastră, ale tuturor, am fost, sunt și voi fi un om al Brăilei, un om pentru brăileni”, a declarat deputatul PSD Nicu Niță.