Dezastrul din Primăria Viziru! De la cadouri în bani, la pomeni electorale și fraudarea bugetului local, se pare că Măcrineanu a pus pe butuci întreg UAT-ul!

Trecând peste materialele care au fost publicate în ultimii doi ani de presa locală, care semnalau abuzurile din comuna Viziru, Jurnalul de Brăila a înaintat o solicitare Instituției Prefectului Județului Brăila, pentru a prezenta cu exactitate controalele efectuate în această perioadă la UAT Viziru.

În perioada de referință Instituția Prefectului Județului Brăila a efectuat controale în urma unor sesizări înregistrate, ocazie cu care au fost depistate o serie de nereguli, motiv pentru care au fost sesizate Agenția Națională de Integritate, Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Camera de Conturi Brăila, precum și Agenția Națională a Funcționarilor Publici. În plus, a fost sesizată instanța de contencios administrativ pentru anularea de hotărâri ale Consiliului Local, precum și a unor Dispoziții de primar.

Astfel, Agenției Naționale de Integritate, i-a fost înaintată documentația, spre competentă soluționare, cu privire la emiterea unei Dispoziții de primar, prin care au fost acordate salariatelor din cadrul Primăriei Comunei Viziru cadouri în bani cu ocazia zilei de 8 martie 2023. Totodată, a fost întocmită și transmisă către emitent procedura prealabilă, prin care s-a solicitat revocarea măsurilor dispuse în respectiva Dispoziție și recuperarea prejudiciului.     

Mai exact, în 2023, primarul Ana Cornelia Măcrineanu, printr-o dispoziție de primar s-a premiat singură de Ziua Femeii. ”Se acordă suma de 300 lei fiecărei salariate care face parte din aparatul de specialitate al primarului comunei Viziru, județul Brăila, reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de 8 martie – Ziua Internațională a Femeii” –  a fost Dispoziția nr.114 dată de Ana Cornelia Măcrineanu, în martie 2023.

Printre beneficiarele ”cadoului” în bani, se numără chiar primarul comunei, Ana Cornelia Măcrineanu, cea care a semnat actul administrativ. La Dispoziția 114/02.03.2023, a fost anexat tabelul cu cele 20 de beneficiare ale acestui cadou, cap de listă fiind primarul comunei Viziru, Ana Cornelia Măcrineanu. S-au cheltuit astfel 6.000 de lei.


O lună mai târziu, în aprilie 2023, mai mulți cetățeni din comuna Viziru au reclamat faptul că două persoane au încercat să le împartă cozonaci cu mesajul ”sunt din partea doamnei primar”. Vizirenii nu s-au lăsat păcăliți de ceea ce pare a fi mită electorală și au sunat la 112.

Legea spune că ”oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”. Doamna primar pare să nu dea doi lei pe libertatea oamenilor pe care i-a trimis să împartă plocoane în numele ei.

Mai grav este faptul că persoanele care împărțeau cozonacii se pare că sunt funcționari publici. Aceștia au profitat de realizarea nomenclatorului stradal pentru a intra în discuție cu vizirenii și pentru a le oferi cozonacii. Poliția anchetează acest caz.


Mai departe, Instituția Prefectului Județul Brăila a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice precum și Camera de Conturi Brăila, pentru efectuarea unui control la UAT Viziru în vederea stopării fraudării bugetului local, cu referire la nereguli constatate, privind executarea, în mod repetat, a serviciilor topografice de către un agent economic, fără respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și existența unor suspiciuni asupra semnăturii olografe, aplicată de către secretarul general pe unele documente ale UAT Viziru. 

Totodată au fost constatate nereguli și pe linia evidenței structurii personalului sau a intervențiilor aduse raporturilor de serviciu pentru unii salariați din cadrul Primăriei Comunei Viziru, fiind sesizată cu privire la aceste aspecte Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Prin adresa nr. 3683/21.03.2024, a fost sesizată Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la încălcarea de către Primăria Comunei Viziru, județul Brăila, a legislației referitoare la funcțiile publice și funcționarii publici, cu prezentarea situației concrete a doamnei S.M., funcționar public de execuție, inspector debutant, respectiv eliberarea din funcția publică deținută fără acordarea perioadei de preaviz. Totodată, a fost sesizată instanța de contencios administrativ  pentru anularea Dispoziției de primar, în cazul eliberării din funcție, fără preaviz, a unui inspector debutant.

De asemenea, nu s-au respectat procedurile legale pentru încetarea contractului de muncă al administratorului public.

De altfel, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a constatat, în cursul anului 2023, diferențe între statul de funcții aprobat și baza de date privind evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici, aspect care a fost, mai departe, comunicat UAT, odată cu documentul emis în acest sens de către ANFP. 

Neregulile au continuat cu finanțarea unei structuri sportive. S-au constatat abateri referitoare la nerespectarea legislației aplicabile (Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul 664/2018) și a fost sesizată instanța de contencios administrativ pentru anularea Hotărârii nr. 64/2023 a Consiliului Local Viziru.   

Serviciul controlul legalității, a aplicării actelor normative și contencios administrativ din cadrul Instituției Prefectului-Județul Brăila a sesizat Comisia de disciplină privitoare la faptele secretarilor unităților administrativ-teritoriale din județul Brăila, despre încălcarea atribuțiilor de serviciu de către secretarul comunei Viziru, județul Brăila. Comisia de disciplină a confirmat aspectele sesizate și a propus primarului comunei Viziru aplicarea de sancțiuni (diminuarea drepturilor salariale).

S-au mai consemnat lipsuri în asigurarea evidenței hotărârilor (registrul de evidență necompletat), două hotărâri nefiind consemnate în registru și nici identificate fizic.      

Pentru toate deficiențele constatate, în urma efectuării controalelor la nivelul U.A.T. Viziru, au fost stabilite măsuri, cu termene de realizare, conform informării transmise de Instituția Prefectului Județului Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry