Dorin Petrea, mesaj către Căprariu: ”Nu vei fi niciodată votat de către adevărații liberali și cred că Cibu nu te-ar fi lăsat nici să cari geanta”

Declarațiile publice, făcute din sediul PNL-ului de către Lucian Căprariu – candidat ”susținut” de liberali la Primăria municipiului Brăila, au stârnit reacții și din partea foștilor colaboratori ai primarului Constantin Cibu.

Dorin Petrea, candidat din partea ProRomânia la Primăria municipiului Brăila, l-a atacat dur pe Căprariu în urma declarațiilor făcute.

”Cibu Constantin a fost primul și singurul liberal care a avut curajul să preia o administrație profund PSD-istă și să-și impună propriile reguli, idei, proiecte de care beneficiem și acum, a fost singurul LIBERAL care nu a acceptat să facă blat cu PSD-ul.

Adevărații liberali nu fac BLAT cu PSD-UL !

Iar acum nu mai putem vorbi de adevărați liberali la Brăila, conducerea PNL este deeply treacherous, fiindcă tot vă plac englezismele, de neîncredere și fără coloană vertebrală.

Conducerea PNL nu l-a susținut niciodată pe Cibu tocmai pentru faptul că nu făcea blaturi, dar a fost votat și apreciat de toți brăilenii, indiferent de culoarea politică.

Iar tu, Căprariu/ Căpră, vei fi la rândul tău trădat de conducerea PNL și nu vei fi niciodată votat de către adevărații liberali pentru că nici nu poți visa să ajungi la înălțimea lui Cibu și cred că Cibu nu te-ar fi lăsat nici să cari geanta!”, i-a transmis candidatul ProRomânia – Dorin Petrea, lui Căprariu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry