După ce a sfidat interdicțiile ANI, cu o anchetă în desfășurare, Moșescu vrea un nou mandat la Primăria Mircea Vodă!

Primarul comunei brăilene Mircea Vodă, Alexandru Moșescu, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Moșescu era acuzat de conflict de interese, într-un dosar deschis de ANI în octombrie 2014.

MOȘESCU ALEXANDRU, fostul primar al comunei Mircea Vodă, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, a încheiat, în calitate de Primar al Comunei Mircea Vodă, un contract de prestări servicii medicale cu Cabinetul medical al Comunei Mircea Vodă, cabinet în cadrul căruia soția sa deține funcția de asistent medical, încălcând, astfel, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.

Recursul declarat de Moșescu s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în ședința de miercuri, 11 decembrie 2019, judecătorii au decis să respingă ca nefondat recursul și să păstreze hotărârea dată de Curtea de Apel Galați din 21 septembrie 2017.


La aproximativ doi ani de la hotărâre, Moșescu dă concurs la Primăria ULMU și îl câștigă, fiind angajat pe o funcție publică!

Începând cu data de 13 ianuarie 2021, Moșescu Alexandru se angajează consilier în cadrul cabinetului primarului PNL, Vasile Bănică, la UAT Ulmu.

O persoană care ocupă funcția de consilier al primarului nu poate fi considerată personal de specialitate în înțelesul art. 1 din Legea 490/2004 , fiind asimilată personalului încadrat la cabinetul demnitarilor, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată și cu atribuții stabilite prin dispoziție a demnitarului, în acest caz a primarului. Cu alte cuvinte, Moșescu putea ocupa această funcție, nefiind funcționar public.

La finalul anului 2021, pe 26 noiembrie, în urma promovării concursului pentru ocuparea unei funcții publice, Alexandru Moșescu este încadrat în funcția publică de execuție – Inspector Grad Profesional Principal – Compartimentul Achiziții Publice – Monitorizarea Procedurilor Administrative, Implementare Proiecte Europene – în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Ulmu.

Alexandru Moșescu, ”persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese […] este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, spune ANI.

În această situație, ANI s-a sesizat și a comunicat Primăriei Ulmu faptul că, Raportul de evaluare prin care s-a stabilit că Moșescu Alexandru nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese a rămas definitiv, prin Decizia nr. 6373 din 11 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-a solicitat ca acesta să fie eliberat din funcția publică. Lucru care s-a întâmplat la data de 8 aprilie 2022, prin dispoziția primarului Vasile Bănică.

Patru zile mai târziu, la data de 12 aprilie 2022, Vasile Bănică l-a angajat din nou pe Alexandru Moșescu, pe funcția pe care a avut-o inițial, cea de consilier al primarului.


PNL Brăila îi pregătește întoarcerea lui Moșescu la Primăria Mircea Vodă!

Deputatul de la Cireșu s-a grăbit să-l anunțe pe Alexandru Moșescu pentru a candida la Primăria Mircea Vodă, deși ANI nu s-a pronunțat cu privire la interdicțiile pe care acesta le-a încălcat. Popa Alexandru, fiind el însuși un individ peste care au tronat suspiciuni penale, consideră nedreaptă decizia ANI de a nu-l lăsa pe Moșescu să candideze la Primărie.

”În anul 2020 a fost împiedicat să candideze, ca urmare a unei decizii ANI, dar de această dată nimic nu-l mai poate împiedica să ceară din nou votul cetățenilor și să revină în funcția pe care a pierdut-o într-un mod nedrept, după părerea mea”, a transmis deputatul de la Cireșu.

Ca să fie sigur că va aduna cel puțin 10 voturi în comună, Popa la $uflat pe viceprimarul Romică Popa pentru a-i face campanie lui Moșescu.

Poate brăilenii se întrebă ce interese ar avea deputatul de la Cireșu cu privire la o comună, aparent nesemnificativă, pentru Partidul Național Liberal. Ei bine, după o scurtă căutare, am descoperit faptul că atât președintele PNL Brăila cât și tatăl acestuia, primarul comunei Cireșu – Popa Radu, dețin terenuri agricole pe raza comunei Mircea Vodă. Conform declarațiilor de avere, Popa Alexandru are patru terenuri agricole în suprafață de 181 512 mp, pe când tatăl său, Popa Radu deține în Mircea Vodă aproximativ 95 de hectare de teren agricol.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry