Isvoranu, impresii după botezul politic: ”Democraţia începe să funcţioneze atunci când îi dăm voie să funcţioneze!”

Comunicat de presă

Brăila este din nou în topul județelor cu cea mai slabă prezență la vot – locul 37 pe țară ca județ. La municipiu stăm chiar mai prost, doar puțin peste 30% dintre brăileni au votat.

Trebuie să recunosc că sunt dezamăgit de prezența foarte slabă la vot.

Faptul că stăm acasă nu schimbă lucrurile. Faptul că nu votăm nu ajută nici comunitatea, nici clasa politică. Faptul că ne declarăm scârbiți de vot este, până la urmă, o jignire la adresa tuturor celor care au luptat ca noi să putem azi vota.

De aceea vreau să le mulțumesc tuturor brăilenilor care au înțeles importanța alegerilor locale și au ieșit să voteze – indiferent cu cine au votat.

Evident, vreau să le mulțumesc brăilenilor care mi-au acordat votul – mulțumesc că ați crezut în mine, în programul propus și în Alianța USR-PLUS.

Am intrat de curând în politică și, pentru un om care acum două luni era cunoscut în oraș despre doctorul Isvoranu, cel care are grijă de animăluțe, pot spune că această primă campanie electorală este botezul meu politic.

În aceste două luni am ieșit în stradă zi de zi și am stat de vorbă cu foarte multă lume. Am spus în repetate rânduri în ultima vreme că ceea ce m-a șocat în toate discuțiile cu brăilenii este lipsa de speranță. Oamenii nu mai cred că se poate schimba ceva, nu cred că ei pot schimba ceva.

Prezența slabă la vot la aceste alegeri mă face să îmi fixez un obiectiv personal: să mă implic în orice campanie de educație civică prin care să explicăm din nou și din nou de ce este important să ieșim la vot. Să explicăm că politica – și mai ales politica locală – este despre viețile noastre de zi cu zi, despre asfat și curățenie, despre școlile și grădinițele copiilor, despre spitale și policlinici.

Eu cred că democraţia începe să funcţioneze atunci când îi dăm voie să funcţioneze. Atunci când ne implicăm cu toţii şi decidem împreună ce este mai bine pentru viitorul nostru comun. Așa că voi continua să mă întâlnesc cu brăilenii și în afara campaniei electorale și, alături de colegii din USR-PLUS, să le arătăm că schimbarea se face pas cu pas și cu fiecare dintre noi.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry