Legea Pescuitului a ajuns în Parlament! Deputatul Popa a semnat inițiativa: ”Suntem obligați să elaborăm legi care să protejeze habitatele naturale şi fauna, dar și oamenii care trăiesc din exploatarea acestora”

Legea propune unele măsuri radicale de stopare a jafului și a distrugerii faunei piscicole, precum: interzicerea pescuitului comercial pe toate apele interioare curgătoare începând cu ianuarie 2023 (exceptând Delta și apele aflate la frontiera României), introducerea unui examen pentru cei care doresc să obțină un permis de pescuit și a unei taxe anuale pentru pescarii sportivi și recreativi.

Obiectivele urmează a fi finanțate din procentul de 35% aplicat veniturilor încasate la bugetul de stat de către administratorul resursei acvatice vii, din eliberarea permiselor de pescuit recreativ/sportiv, din sumele încasate pentru practicarea pescuitului comercial și din redevența provenită din concesiunile în vederea practicării pescuitului.

La finalul acestei sesiuni parlmentare am semnat inițiativa legislativă care privește protecția, conservarea, administrarea, exploatarea, procesarea şi comercializarea resurselor acvatice vii provenite din habitate naturale.

Am ales data de 29 iunie, data la care se sărbătoreşte Ziua Dunării pe întregul continent, ca dată de depunere în Parlamentul României a Legii Pescuitului. Este vital pentru noi oamenii să respectăm natura și legile ei, să asigurăm echilibrul dintre habitatele acvatice naturale şi activităţile economice de exploatare a acestor habitate de către om. Suntem obligați, ca aleși în Parlamentul României, să elaborăm legi care să protejeze habitatele naturale şi fauna, dar în același timp să protejăm și oamenii care trăiesc din exploatarea sustenabilă a acestora.

Legea pe care noi o propunem dorește să readucă în echilibru cele 3 elemente primordiale: habitatele acvatice, resursele acvatice și pescarii.

Această lege va readuce echilibrul în:

refacerea habitatelor acvatice

reglementarea pescuitului

trasabilitatea peștelui și a produselor din pește

dezvoltarea comunităților tradiționale de pescari

transparența decizională

dezvoltarea de infrastructură verde

program multianual de repopulări și populări de susținere și pentru prima dată în istorie alocarea unui procent de 35% din încasări

înființarea primei stațiuni de conservare și cercetare pentru sturioni din regiune

pedepsirea aspră a braconajului

digitalizarea pescăriei

programe de conservare și refacere a populațiilor sălbatice de pești.

Îi felicit pe colegii Alexandru Kocsis și Bogdan Bola pentru toate eforturile depuse pentru a iniția această lege atât de necesară, a declarat deputatul liberal Alexandru Popa.

Proiectul de lege propune de asemenea înființarea unei Stațiuni Internaționale pentru Conservarea, Monitorizarea și Cercetarea Sturionilor și a Speciilor Migratoare de Pești din Dunăre și Marea Neagră, care să includă o facilitate dedicată pentru aceste specii de importanță Europeană, iar România să devină lider în conservarea sturionilor.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry