Ionel Alexandru, consilier local ales pe listele Partidului Național Liberal, l-a criticat astăzi pe președintele liberalilor brăileni, deputatul Alexandru Popa, în plenul Consiliului Local. Alexandru spune că Popa nu doar că nu ar trebui să mai candideze, ci ar fi fost necesar să-și dea demisia, după ce a adus ”plutoane” de PSD-iști în PNL.
După ce șeful liberalilor brăileni s-a lăudat cu recrutarea unui număr de 111 aleși locali ai Partidului Social Democrat, Ionel Alexandru spune că inclusiv mâna dreaptă a fostului baron PSD, Gheorghe Bunea Stancu, a ajuns să facă prezența în sediul PNL.
Ionel Alexandru nu este singurul liberal care și-a manifestat nemulțumirea față de actuala conducere a PNL Brăila. În spatele ușilor închise, inclusiv vechii primari PNL așteaptă ca deputatul Alexandru Popa ”să-și rupă gâtul” la alegerile locale, iar PNL Brăila să scape de acest ”bătăuș de la Cireșu”, așa cum a fost el numit de contracandidați.
”Ce pretenții să avem când, chiar numărul 1 al filialei PNL Brăila încalcă aceste principii de bază, doar pentru interesele proprii. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva, de la Revoluție încoace, să ieși în conferință de presă și să te lauzi că ai adus plutoane de PSD-iști în PNL. Să ieși în conferință de presă să te lauzi că foști membri ai Partidului Social Democrat vin și ocupă funcții administrative, le oferi funcții administrative, că membrii PSD sunt înscriși pe listele de consilieri locali și județeni, ai Partidului Național Liberal, este fără precedent.
Să-l vedem pe mâna dreaptă și omul de casă al lui Bunea Stancu în sediul PNL cum face prezența. Să-l vedem pe omul de casă al lui Bunea Stancu, împreună cu soția dumnealui, pe listele de candidați la Consiliul Local, este fără precedent.
Din punctul meu de vedere, președintele, numărul 1 al filialei PNL Brăila, nu ar fi trebuit să candideze ci ar fi trebuit să-și dea demisia, din respect pentru cei care au murit pentru LIBERTATE, din respect pentru cei, datorită faptului că au pronunțat cuvântul LIBERTATE, au fost aruncați în închisori.
De aceea, stimați colegi, vă cer tuturor să aveți cu toții un minim de respect față de ceea ce înseamnă singurul partid istoric din România, Partidul Național Liberal”, a declarat consilierul local al PNL, Ionel Alexandru.
Discursul lui Ionel Alexandru s-a încheiat în aplauzele ironice ale consilierului PNL Petrică Popa. Ceilalți consilieri liberali așteptau cu capul în pământ finalul discursului, în timp ce consilierul Sandu Marius George filma pe ascuns jurnaliștii, așa cum o face la fiecare ședință.
Ionel Alexandru este unul dintre cei mai implicați consilieri ai Partidului Național Liberal, dar care nu s-a mai regăsit pe lista deputatului de la Cireșu. Chiar dacă Alexandru Popa ”își va rupe gâtul” așa cum speră mulți liberali, lista de consilieri propusă de el va rămâne. Alți liberali, care nu au nicio treabă cu administrația, vor învăța pe banii brăilenilor, timp de 4 ani, cum funcționează Consiliul Local Municipal.