Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, spune că a avut zilele trecute o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, în care a discutat despre un subiect de suflet – agricultura și măsurile care se pot lua pentru a veni în sprijinul celor care lucrează în domeniu.
Deputatul spune că premierul Ciucă va vizita Brăila și cel mai probabil va discuta cu agricultorii din județ pentru a găsi împreună soluții.
”Am încercat să găsim soluții pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de irigații din Brăila, dumnealui m-a asigurat că vom avea tot sprijinul în viitorul apropiat pentru a pune în funcțiune stațiile care nu sunt astăzi funcționale. Am gândit și unele măsuri pe care le voi prezenta public după ce vor ajunge să fie implementate pentru partea de agricultură. În viitorul apropiat dumnealui va face o vizită la Brăila în care o să-i explicăm împreună planul pe care l-am gândit pentru agricultura brăileană, cât și pentru agricultura românească”, a spus președintele PNL Brăila, Alexandru Popa.
Deputatul spune că a purtat discuții cu premierul despre Programul AgroInvest și despre măsurile necesare pentru sprijinul sectorului piscicol, al celui agroalimentar și pentru cultura mare agricolă.