Pro România are structuri în tot județul! Organizația este pregătită de alegeri!

Pro România are structuri în tot județul! Organizația este pregătită de alegeri!

 

 

 

Președintele Pro România Brăila, deputatul Emilia Meiroșu a spus că filiala pe care o conduce are structuri în toate localitățile din județ. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat vicepreședintele la nivel național al Pro România, deputatul Mihai Tudose, coordonatorul organizației municipale Laurențiu Coman și consilierul județean Marian Căpățână, coordonatorul pe zona de județ.

Emilia Meiroșu a spus că sloganul pe care organizația Brăila l-a ales pentru aceste alegeri europarlamentare este ”Podul spre Europa”, legat de faptul că Mihai Tudose, candidatul organizației la alegerile europarlamentare pe locul 3, este cel care a semnat contractul pentru construcția Podului suspendat peste Dunăre, în ultima zi ca prim-ministru al României.

Avem un număr considerabil de membri și bineînțeles,  avem reprezentare în toate localitățile din județul Brăila.

Am ales sloganul ”Podul spre Europa”, pornind de la cel mai mare eveniment, politic și administrativ, pe care primul ministru Mihai Tudose, candidatul nostru la alegerile europarlamentare l-a făcut în ultima zi a sa, la Palatul Victoria. Atunci, Mihai Tudose a semnat contractul cu privire la construirea podului peste Dunăre, între Brăila și Tulcea. Este podul care ne unește inimile, ne unește drumurile, și mai ales, este cel mai mare proiect de infrastructură, semnat în ultimii ani în România, pe bani europeni”, a declarat președintele Pro România, deputatul Emilia Meiroșu.

Organizația din Brăila a participat cu un număr mare de membri la lansarea candidaților care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la București.

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry