Războiul prefecților! George Paladi: ”Cum rămâne domnule prefect cu informarea din surse oficiale? Făceți-vă treaba domnule prefect, nu mai fiți duplicitar!”

Fostul prefect de Brăila, George Paladi îl atacă dur pe actualul prefect, Cătălin Boboc, în contextul pandemiei la nivelul județului Brăila. Paladi consideră că actualul prefect este duplicitar și își face campanie electorală din fruntea instituției pe care o conduce.

”Încă prefect al județului Brăila, Boboc nu a înțeles nici până la ora actuală cum trebuie gestionată pandemia la nivel local. Dovada clară stă chiar pe site-ul instituției, pe care o conduce, unde ultima hotărâre luată în calitate de președinte al CJSU este din data de 27 mai 2020. Să înțelegem că prefectul, care coordonează în această perioadă Comitetul Județean pentru Situații de Urgență nu a mai ținut o ședință din luna mai? Sau că informațiile de interes public nu mai sunt aduse la cunoștința brăilenilor, așa cum este legal, prin intermediul site-ului instituției? Cum rămâne domnule prefect cu informarea din surse oficiale?

Săptămâna trecută, prefectul Boboc ”plângea cu lacrimi de crocodil ” că nu mai face față numărului mare de infectări, la nivelul județului. Eu vă spun, din proprie experiență, că în astfel de situații de criză, cea mai importantă sarcină a prefectului este să convoace instituțiile din cadrul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și să găsească soluții! Fără campanie electorală în instituția prefectului!

P.S. Făceți-vă treaba domnule prefect, nu mai fiți duplicitar!”, a fost mesajul transmis de George Paladi.

Fostul prefect consideră că în situații de urgență, ca cea în care ne aflăm acum, Boboc este sigurul direct responsabil de coordonarea eficientă a instituțiilor care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

George Paladi a acuzat instituția prefectului de faptul că brăilenii nu sunt informați cu privire la hotărârile luate în cadrul CJSU, acestea lipsind de pe site-ul Prefecturii.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry