Reabilitarea sistemului de irigații – o prioritate pentru deputatul PSD Nicu Niță!

Sucursala brăileană a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) este pe primul loc, în ultimii ani, din ţară prin suprafaţa brută de irigat, ajunsă în prezent la 239.055 hectare. Agricultorii și asociațiile din domeniu au beneficiat de sprijin guvernamental, dar au și accesat fonduri europene pentru a proteja de secetă culturile. Județul Brăila a ajuns astfel pe primul loc în domeniul irigațiilor.

Reabilitarea sistemului de irigații de pe raza județului Brăila a fost o prioritate a Ministerului Agriculturii. În județul Brăila se află în derulare mai multe lucrări în acest sector, finanțate prin Programul Național de Irigații. În total, sumele alocate acestor proiecte se ridică la circa 40,2 milioane de lei. O lucrare importantă a vizat SRPA Spiru Haret, una dintre cele mai mari stații de irigații din județul nostru, unde au fost reabilitate patru agregate, fiecare cu capacitatea de pompare de 12 metri cubi pe secundă. Toate aceste măsuri au fost luate în timpul guvernărilor PSD”, a declarat deputatul Nicu Niță.

Inclusiv fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, a fost prezent, în mai multe rânduri, la Brăila pentru a supraveghea lucrările de investiții în irigații.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry