A început campania electorală, dar nu la Însurăței, ci la Ianca! Subprefectul liberal Adin Boboc și primarul în funcție, social-democratul Fănel Chiriță, s-au înțepat pe subiectul unui bloc de garsoniere, construit pentru a deservi personalului din învățământ.
Subprefectul spune că ”investiţia a fost motivată în 2017 de faptul că ar exista nenumărate cereri din partea profesorilor navetişti de a se muta în aceste locuinţe. Realitatea, însă, a fost aceea că firmele de construcţii agreate de primarul PSD aveau nevoie de front de lucru, indiferent că lucrările erau sau nu în interesul şi beneficiul cetăţenilor”.
Boboc spune că blocul a fost prins într-un proiect guvernamental de construire de campusuri şcolare, demarat în urma cu 14 ani, dar neterminat din cauza crizei financiare pornite în 2008. Proiectul campusului şcolar de la Liceul Nicolae Oncescu din Ianca a fost reluat în 2017, cu bani de la bugetul local Ianca şi de la Consiliul Judeţean.
”Însuşi primarul oraşului Ianca, Fănel Chiriţă, a recunoscut public, în şedinţa din 24 februarie 2022, că a băgat zeci de miliarde de lei într-un proiect gândit în urmă cu un deceniu, când altele erau condiţiile şi alta era realitatea. O altă motivaţie care a stat la baza construirii blocului pentru profesorii navetişti a fost aceea că s-ar face economie la bugetul local, prin faptul că acestora nu le va mai fi decontată naveta. Cifrele, însă, demonstrează clar contradicţia din declaraţii! Iar ca ipocrizia să fie şi mai mare, au motivat că măsura ar duce la creşterea calităţii actului de învăţământ, prin mutarea în Ianca a profesorilor titulari. Pe de o parte spui că vrei să creşti calitatea actului de învăţământ, prin faptul că susţii profesorii titulari şi, chipurile, le oferi o locuinţă, iar pe de altă parte dai o hotărâre de Consiliu Local contrară legii, prin care le plafonezi banii pentru navetă, motivând că vrei să faci economie la buget. Până la urmă, susţii sau nu profesorii să vină la Ianca sau doar dai dovadă de ipocrizie şi te foloseşti de ei, pentru a direcţiona nişte bani către firmele de construcţii abonate la banii statului? Ba mai mult, susţii că vrei să faci economie la buget, prin plafonarea preţului pentru navetă, dar arunci cu zeci de miliardele într-o clădire, despre care ştii sigur că nu va avea niciodată destinaţia pentru care a fost construită. Aceasta înseamnă, în viziunea primarului PSD, economie la buget. Un calcul simplu arată că zecile de miliarde băgate în această clădire abandonată puteau fi folosite pentru a deconta lejer naveta profesorilor pe o perioadă de peste 20 de ani.
Clădirea respectivă a fost finalizată la finele lui 2017, iar de atunci stă abandonată. Dacă tot ai construit-o, fă totuşi ceva cu această clădire, nu o lăsa să se degradeze! În situaţii de acest gen, se vede clar lipsa de idei şi de perspectivă a unor aleşi locali puşi doar pe căpătuială, care răspund doar la comenzi politice. Abia după ce consilierii locali ai PNL au venit cu ideea că acest bloc de garsoniere, intrat deja în curba degradării, ar putea fi folosit pentru a muta acolo grădiniţa din oraş, care funcţionează de ani de zile fără autorizaţie sanitară de la DSP şi fără aviz de securitate la incendiu de la ISU, primarul şi-a dat seama că ar fi o idee bună. Ba mai mult, şi-a însuşit ideea ca fiind a lui!!, deşi propunerea de mutare a grădiniţei în acest bloc de garsoniere a venit din partea consilierilor PNL şi a fost făcută inclusiv în campania electorală din 2020”, a transmis subprefectul Adin Boboc.
Liberalul spune că aceasta nu ar fi singura clădire în care s-au investit sume serioase de bani și care a fost uitată de administrația locală. Boboc a vorbit și de internatul Liceului Constantin Angelescu.
”Un alt exemplu de cheltuire nefericită a banului public există şi la Liceul Constantin Angelescu, unde acum câţiva ani a fost renovat internatul, iar în prezent s-a ales praful de el. Fără a se ţine seamă de realitatea care demonstra faptul că numărul cererilor pentru cazare în internat este tot mai mic, iar elevii aleg să meargă în oraşe care să le ofere perspective de viitor, Primăria a investit în renovarea acestei clădiri, care a stat nefolosită, iar azi se află într-un grad avansat de degradare. Mai nou, au venit cu ideea să transforme acest internat în azil pentru bătrâni. Un azil în curtea unui liceu este exact ce le lipsea bătrânilor din Ianca, ajunşi la o vârstă când au nevoie de linişte, nu de zarva specifică adolescenţilor. De ce nu se face acest azil în clădirile abandonate din Târlele sau Berlescu, care au în jur mii de metri pătraţi, unde bătrânii se pot bucura de momente de linişte şi de relaxare?”, a transmis subprefectul.
Edilul orașului Ianca spune că la ambele investiții despre care a vorbit Adin Boboc, la momentul declanșării lucrărilor erau cereri, dar între timp lucrurile s-au schimbat și lucrările odată pornite trebuiau finalizate. Chiriță spune că în 2007 când s-a început construirea blocului de garsoniere pentru profesori și specialiști în anumite domenii care lucrau în orașul Ianca, erau solicitări din partea acestora pentru a obține o locuință. Între timp, lucrurile s-au schimbat.
Primarul orașului Ianca spune că la ședința din 24 februarie a.c. el a propus consilierilor ca această clădire să își schimbe destinația inițială în spații pentru o grădiniță cu program normal și una cu program prelungit, urmând a fi făcute demersurile necesare.
”Domnul Boboc a început campania electorală dar, având în vedere că acum este subprefect al județului Brăila, îl invit să facem administrație și nu politică. Avem timp în campania electorală. Din ce am văzut că a declarat, pe el nu-l leagă nimic de orașul Ianca, decât domiciliul din actul de identitate. În loc să ajute orașul din postura pe care o deține mai mult încurcă”, a declarat primarul orașului Ianca, Fănel Chiriță.