Scandal pe tema salariilor din administrație! Ce venituri au liberalii, care nu vor ca alții să ducă un trai decent?

Când ai un secretar de stat pensionar cu pensie ”specială”, care mai încasează și un salariu frumușel de la Ministerul(culmea) Muncii, este cel puțin ”de porc” să îți verși frustrările pe angajații din administrație care, conform liderului lor de sindicat, nu au mai văzut o majorare din 2018.

Dar, până la secretari de stat, am aruncat o privire pe declarațiile de avere ale liberalilor care nu vor să le mărească salariile bugetarilor cu 10%, deși în Primăria Brăila salariile nu au suportat modificări în ultimii cinci ani.

Singurul pensionar ”special” din CLM, liberalul Alexandru Drogeanu, are venituri de aproximativ 6200 de lei pe lună, din care pensia ”de serviciu”, pe care a început să o încaseze de la frumoasa vârstă de 49 de ani, este de aproximativ 4000 de lei.

Cel mai ”bogat” consilier liberal, Constantin Sîrbu, care a votat împotriva majorării salariilor, are un venit lunar de aproximativ 9300 de lei. La polul opus, cel mai ”necăjit” consilier liberal, este Ionel Alexandru cu un venit declarat de aproximativ 3600 de lei pe lună.

Scandalul din ședința CLM a plecat de la proiectele de hotărâre supuse la vot, care vizau printre altele majorări salariale ale angajaților din administrația locală. Probabil din neștiință, ca să nu îl bănuim de rea-credință, consilierul liberal Florin Gheorghiță a declarat că investițiile din Brăila vor fi ”tăiate” pentru a se plăti salarii. PNL-istul continuă să confunde bugetele de funcționare cu cele de dezvoltare, dovedind încă o dată faptul că liberalii nici până la această oră nu au înțeles proiectele pe care le votează în Consiliul Local. ”Cireașa de pe tort” a fost însă declarația cu privire la salariații, care își desfășoară activitatea la diferite societăți din perimetrul Zonei Libere, spunând că de șapte ani aceștia nu au beneficiat de nicio majorare salarială.

Ținând cont de faptul că din 2019 PNL se află la guvernare, declarațiile consilierului sunt cel puțin halucinante, ca să nu mai vorbim de faptul că ultima majorare a salariului minim a avut loc chiar la începutul anului 2023, sau de faptul că în administrație îți trebuie ceva mai multă școală pentru a candida pe un post.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry