
Ședința Consiliului Județean Brăila s-a transformat recent într-un adevărat teatru al absurdului și al tensiunilor politice. Consilierul județean PNL, Ovidiu Nechita, s-a prezentat la întrunire dotat cu echipament audio adus de acasă – un microfon și boxe –, având intenția de a difuza un material audio generat de Inteligența Artificială (AI), lucru confirmat de președintele Chiriac.
Materialul respectiv, care a circulat intens pe rețelele de socializare în ultima perioadă, conține informații eronate cu privire la un control efectuat de Curtea de Conturi la Consiliul Județean Brăila. Consilierul PNL a încercat să prezinte materialul ca fiind ”publicat” în presa centrală.
„Schema” a eșuat din primele minute
Tentativa consilierului liberal a fost rapid neutralizată de președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, care l-a pus imediat la punct pe Nechita și l-a invitat să își ocupe locul în sală, interzicând difuzarea înregistrării. Chiriac a atras atenția asupra pericolului dezinformării orchestrate prin intermediul conturilor false din mediul online.
„Au încercat cu insistență să schimbe conversația de la TRĂDĂTORUL lor șef de partid, Alexandru Popa, care s-a prăbușit și a prăbușit cu el și întreaga organizație a PNL. Chiar eu am vorbit de nenumărate ori despre controalele de la Curtea de Conturi și vă spun că toate aceste informații pe care le vehiculează conturile false nu sunt reale!”, a declarat ferm Iulian Chiriac.
Președintele CJ a adăugat că, deși este dificil să acționezi în instanță profile fictive, va sesiza instituțiile abilitate: „Sunt sigur că o plângere la Parchet va face lumină și în acest caz. Aici nu vorbim de imaginea lui Iulian Chiriac, ci de imaginea Consiliului Județean, a aparatului de specialitate care își face onest meseria și care nu merită să fie terfelit în jocurile politice orchestrate de deputatul de la Cireșu”.
Reacții dure și acuzații reciproce
După acest incident, spiritele s-au încins din cale afară în sala de ședințe. Discuțiile au degenerat rapid, aleșii locali aruncându-și reciproc exprimări „demne de ușa cortului”.

În mijlocul haosului creat, reprezentanții PNL au mutat tirul acuzațiilor către mass-media locală, aducând în discuție tema presei „plătite” din Brăila. Replica președintelui Iulian Chiriac nu s-a lăsat așteptată. Acesta le-a bătut obrazul liberalilor, amintindu-le de materialele apărute recent în spațiul public, conform cărora chiar presa obscură a PNL ar fi implicată într-un scandal bizar privind furtul unui pat dintr-un spital brăilean.
Ședința s-a încheiat sub semnul unui conflict politic profund, lăsând în urmă o imagine deplorabilă a modului în care se desfășoară dezbaterile administrative la nivelul județului.