VIDEO: În ultimii 7 ani, Serviciului de Ambulanță Județean Brăila a primit 20 de ambulanțe noi! Ultimele 2 au sosit săptămâna trecută!

Ambulanțele au fost achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale”.

Două autospeciale noi au intrat în dotarea Serviciului de Ambulanță Județean Brăila. Cele două ambulanțe sunt de tip A – ambulanță destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienți pe targă si/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele și materialele minime – şi vor intra cât de curând în circulație, după dotarea cu materiale sanitare, înmatriculare și încheierea asigurărilor RCA și CASCO.

”Avem promisiuni că vor mai ajunge la Brăila și ambulanțe de tip B, înnoindu-se astfel parcul auto. Îmi doresc din suflet ca la Brăila mașina să aștepte urgența, nu urgența să aștepte mașina. Din anul 2016 și până în prezent am reușit să aducem în curtea Serviciului de Ambulanță 20 de autospeciale noi! Per total, SAJ Brăila are 37 de autospeciale active”,

a transmis președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

Jurnaliștii au fost invitați ieri la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Brăila pentru a vedea cele două autospeciale. Managerul SAJ, Viorica Iuga, a ținut să le mulțumească administrațiilor locale pentru implicarea lor în modernizarea și dotarea stației centrale, dar și a celor aflate în județul Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry