5834 de persoane, citate și audiate, în „Dosarul Revoluției”

5834 de persoane, citate și audiate, în „Dosarul Revoluției”

 

 

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluției”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus citarea și audierea a 5834 de persoane în calitate de persoane vătămate/părți civile sau succesori ai acestora, fiind audiate până în prezent aproximativ 4500 dintre acestea (circa 80% dintre persoanele citate).

Toate persoanele vătămate, părțile civile ori succesorii acestora vor fi citate la sediile parchetelor militare din București, Iași, Cluj și Timișoara sau la inspectoratele județene de poliție din județele în care acestea își au domiciliul, respectiv la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Audierile vor fi făcute de către procurorii militari sau organele poliției judiciare, în baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorii militari de la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În perioada imediat următoare se va dispune citarea și audierea a încă aproximativ 1050 de persoane vătămate/părți civile ori succesori ai acestora, urmând ca activitatea de audiere a tuturor acestor persoane (circa 6890 în total) să se finalizeze în jurul datei de 30 noiembrie 2018.

”Menționăm că pentru audierile din această cauză, prin ordonanță, s-a dispus delegarea procurorilor militari de la unitățile de parchet din subordine și a organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul inspectoratelor județene de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”, se arată în comunicatul transmis de către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, Serviciul Român de Informații a pus la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un volum considerabil de documente relevante pentru clarificarea unor aspecte referitoare la evenimentele din decembrie 1989, care au fost studiate de procurorii militari timp de două luni, solicitându-se atașarea unei părți dintre acestea la dosar, după declasificarea prealabilă.

”Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se explică în comunicat.

Având în vedere obiectul cauzei, respectiv infracțiunile contra umanității prev. de art. 439 din Codul penal, săvârșite în perioada 17 – 31 decembrie 1989, în prezent se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care, în perioada anterior menționată, au fost ucise sau rănite, au suferit vătămări fizice sau psihice ori au fost private de libertate într-un mod grav, pentru identificarea succesorilor acestora, dacă este cazul, precum și a domiciliilor lor actuale.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry