Ce faci dacă bagajul de călătorie îți întârzie, nu mai vine sau ajunge deteriorat. Ramona Colea: Compensaţie şi de peste 1000 de euro

Ce faci dacă bagajul este pierdut

“În cazul unui bagaj care nu mai ajunge deloc, înseamnă că au trecut 21 de zile din momentul în care am aterizat şi noi nu avem bagajul. În acel moment, poate fi declarat pierdut şi pasagerul să intre în posesia unei compensaţii care poate depăşi şi 1000 de euro per bagaj”

, a spus Ramona Colea, CEO Flight Claim.

“Să ne imaginam. Sunt în aeroport, banda merge, vin bagajele, dar al nostru nu vine. Au existat şi situații în care pasagerul a plecat acasă. Ideea este să rămânem în aeroport, să găsim un birou de bagaje pierdute. Facem o cerere, unde vom menţiona culoarea bagajului, diferite detalii despre bagaje. Vom păstra eticheta de la bagaj. Fără eticheta de bagaj, nu putem dovedi, în momentul respectiv, că ele sunt păstrate într-un sistem al companiei aeriene. Foarte importat este ca pasagerul să fie în posesia acestei dovezi, că are un bagaj şi cât a cântărit acel bagaj şi pe ce ruta. Facem o astfel de cerere, după care aşteptăm ca operatorul să înceapă să dea de urma bagajului. În momentul în care operatorul a dat de urma bagajului, el trebuie să ni-l aducă în punctul unde suntem. Faptul că un pasager ajunge la Bucureşti, nu înseamnă că pasagerul locuieşte la Bucureşti. Astfel, operatorul o să ni-l aducă la Pitești, la Râmnicu Vâlcea, unde suntem”

, a mai explicat Roxana Colea.
Ce faci dacă bagajul ajunge deteriorat

Există situaţii în care vine bagajul şi nu observăm, decât când ajungem acasă, că bagajul este rupt, lucrurile dinăuntru lovite, sparte. Avem o daună. Avem şapte zile să ne întoarcem la compania aeriană cu bagajul, din nou, cu eticheta de bagaj, cu toată situaţia. În şapte zile, putem declara această situaţie şi în baza pozelor, declaraţiei şi a verificărilor făcute, compania aeriană trebuie să ramburseze pasagerilor o anumită sumă.

Ce faci dacă bagajul întârzie

Mai există situaţia bagajului întârziat. Acestea sunt bagajele care au venit în termenul de 21 de zile. Asta înseamnă că pasagerul a ajuns la o oarecare destinație fără a avea bunurile sale. Atunci, omul o să îşi cumpere nişte bunuri de maximă necesitate şi de imediată folosinţă. Pentru aceste bunuri, va trebui să păstreze chitanţe, facturi, dovezi de plată pentru ca, în momentul în care compania aeriană îi aduce, în cele 21 de zile, bagajul, el să le dea la decontat. Evident, nu o să ne cumpărăm inel de aur, parfum, haine de blană. Un domn care şi-a pierdut bagajul, nu o să trimită către decont haine de damă, doar pentru că în bagajul respectiv erau şi haine de genul ăsta”

, a mai spus CEO-ul Flight Claim, pentru DCNEWS.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry