Mihaela Andreea Mihai și Diana Lăscăteu – noile achiziții ale HC Dunărea Brăila

HC Dunărea Brăila anunță întărirea echipei cu două transferuri realizate recent. Este vorba de Mihaela Mihai (17 ani) – extremă dreapta și Diana Lăscăteu (20 ani) – inter stânga, ambele venite prin contract de împrumut de la CSM București.

Mihaela Andreea Mihai este componentă a lotului național de junioare și a participat în 2021 la Campionatul European U17, iar la meciul cu Norvegia a fost declarată MVP-ul meciului. Printre performanțele jucătoarei se mai regăsește și participarea la Jocurile Mediteraneene din Muntenegru (2019) unde a fost declarată cea mai bună extremă dreapta.

”La început am privit handbalul ca pe o joacă, dar cu timpul mi-am dat seama că este tot ce-mi doresc să fac. Am înțeles că performanțele în handbal presupun multă muncă și sacrificii însă am pornit cu încredere pe acest drum și îmi doresc să ajung cât mai sus. Sunt foarte încântată că am venit la Brăila și că am fost primită bine de colegele mele. Sper să mă integrez cât mai repede și să demonstrez cum am fost declarată cea mai bună extremă în cadrul competițiilor la care am participat”

,a declarat Mihaela Mihai.

Pentru Diana Lăscăteu, handbalul este o tradiție de familie, părinții acesteia fiind foști handbaliști de performanță. Are în palmares două titluri de campioană națională la junioare cu echipa CSM București și un titlu de vicecampioană națională.

”Sunt entuziasmată să mă alătur clubului HC Dunărea Brăila alături de care îmi doresc rezultate dintre cele mai notabile. Este un pas important pentru mine, am șansa să joc în Liga Națională de Handbal Feminin, să mă antrenez alături de sportive cu mare experiență, toate acestea sub bagheta unui antrenor foarte apreciat. Mulțumesc, HC Dunărea Brăila”

,a declarat Diana Lăscăteu.

Cele două jucătoare sunt deja legitimate la clubul de handbal brăilean, semnând contractul în data de 31 ianuarie 2022, astfel că astăzi fac deplasarea alături de lotul echipei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry