Dezinsecție, delarvare și deratizare! SUPAGL va efectua tratamente în perioada 18 mai – 30 iunie 2026!

Vă informăm că S.U.P.A.G.L. Brăila, operator autorizat și licențiat, va executa, în perioada 18.05 – 30.06.2026, tratamente D.D.D., numai pe domeniul public, după cum urmează:

  1. Delarvare aeriană (interval orar: 06:00 – 11:00);
  2. Dezinsecție terestră (interval orar: 22:00 – 06:00);
  3. Dezinsecție terestră împotriva căpușelor (interval orar: 07:00 – 15:00).

Produsele biocide care vor fi utilizate în combaterea dăunătorilor sunt:

  • Vectobac WG (substanță activă și concentrație: Bacillus thuringiensis subsp. israeliensis, tulpina AM65-52, concentrație 37,4% w/w materie solidă);
  • Cymina Plus (substanțe active și concentrații: alfa-cipermetrin 10%, tetrametrin 2,5%, oxid de butapiperonină 12,5%);
  • Solfac Trio EC 140 NF (substanțe active și concentrații: cipermetrin 5%, pralletrin 1%, oxid de butapiperonină 8%);
  • Super Killer 25T-EC (substanță activă și concentrație: cipermetrin 25%, tetrametrin 0,25%);
  • Microsin (substanțe active și concentrații: cipermetrin 10%, tetrametrin 2%, oxid de butapiperonină 5%).
  •  

Acestea sunt avizate de Ministerul Sănătății și se regăsesc în lista produselor biocide aprobate de Comisia Națională pentru Produse Biocide.

În caz de înghițire accidentală, se va consulta imediat medicul. Nu se provoacă voma. Clătiți bine cu multă apă.

Tratamentele se vor aplica doar atunci când condițiile atmosferice sunt favorabile; în caz contrar, perioada de desfășurare poate fi prelungită, fapt ce va fi comunicat ulterior.

Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, pe raza municipiului Brăila, cu respectarea prevederilor legale privind protecția mediului, sănătatea și securitatea populației.

Facem cunoscut și faptul că asociațiile de proprietari, persoanele fizice și persoanele juridice de pe raza municipiului Brăila au obligația legală de a efectua tratamente de dezinsecție și deratizare, în conformitate cu prevederile O.M.S. nr. 119/2014, cu modificările și completările ulterioare, pentru diminuarea infestării cu vectori în zonele care le aparțin.

Aceste tratamente trebuie demarate cât mai curând posibil de către fiecare asociație de proprietari, persoană fizică și persoană juridică, cu scopul de a crește eficiența tratamentelor desfășurate pe domeniul public al municipiului Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.