ITM Brăila, va desfășura Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă din domeniul construcțiilor

În acest context, într-o primă etapă, în lunile februarie – martie 2024 se vor derula acțiuni de mediatizare și informare care au ca obiectiv diseminarea informațiilor privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor și se vor organiza dezbateri la sediul ITM Brăila cu principalii dezvoltatori din județ cu activitate in acest domeniu.

Inspecția Muncii consideră că se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile, având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în acest domeniu de activitate în anul 2023.

Obiectivele campaniei sunt:

  • Creşterea gradului de implicare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălțime, al surpării malurilor la lucrările de excavații;
  • Asigurarea de echipamente colective de protecție și individuale;
  • Respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea lucrătorilor în activitățile din domeniul construcțiilor;
  • Implementarea măsurilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de ridicat.

În a doua etapă, care se va desfășura în lunile aprilie – noiembrie 2024, inspectorii vor efectua acțiuni de control la angajatori pentru a verifica modul de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor, la angajatorii cu activitate în  domeniul construcţiilor.