Majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți a intrat în vigoare

2.188 – Este numărul de familii cu gemeni sau tripleți în componență, care vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr.844/19.09.2023 a normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022, act legislativ adoptat de Guvernul României.

Conform bazei de date ANPIS, la acest moment, la nivel național, cele 2.188 de familii au în îngrijire 4.404 gemeni ori tripleți.

Totodată, prin apariția normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022 sunt reglementate și situațiile în cazul cumulului de drepturi pentru copiii între 0-2 ani și copiii de la 3 la 7 ani, astfel că, se acordă majorarea prevăzută și în cazul copiilor născuți în timpul în care părinții beneficiază de indemnizația pentru creșterea altui copil, în prezent.

Indemnizațiile vor fi majorate începând cu următoarele plăți, care vor fi transmise către beneficiari în luna noiembrie 2023, când vor fi făcute plățile pentru luna octombrie. Este de menționat faptul că, părinții care sunt în plată la acest moment, nu trebuie să depună altă cerere, pentru că majorările vor fi operate din oficiu la nivelul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială.

Hotărârea adoptată de Executiv asigură intrarea în vigoare a prevederilor prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158/19 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului și care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între bărbați și femei, asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea privată a acestora și creșterea posibilității ca părintele care nu a solicitat inițial concediu pentru creșterea copilului să își exercite acest drept.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry