RER Brăila, în parteneriat cu Adi Eco Dunărea Brăila organizează a III-a campanie trimestrială de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase

În perioada 20 Noiembrie – 19 Decembrie 2023 se va derula cea de-a 3-a campanie trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase menajere în toate comunele din Zona 1, 2 și 3 din județul Brăila.

Campania se adresează populației, agenților economici și instituțiilor publice și este organizată de compania de salubritate, RER Brăila, în parteneriat cu Adi Eco Dunărea Brăila.

Colectarea deșeurilor voluminoase se va face gratuit, prin predare personală la punctul fix de colectare

Toate persoanele cu domiciliul în comunele din Zonele 1, 2 și 3 din județul Brăila au posibilitatea să se debaraseze, fară costuri suplimentare, de obiectele voluminoase pe care nu le mai folosesc, care le ocupă spațiul din gospodărie, prin predarea acestora la punctul fix de colectare, stabilit de comun acord cu primăriile comunelor.

În punctul fix de colectare, în perioada 20 noiembrie – 19 decembrie, în ziua de colectare stabilită pentru fiecare comună, va staționa o mașină cu însemnele campaniei, unde se vor prelua deșeurile voluminoase, în intervalul orar stabilit pentru fiecare comună.

În cadrul acestei campanii se vor colecta următoarele tipuri de deșeuri voluminoase:

  • obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc.);
  • uși din lemn sau din alte materiale;
  • tâmplărie geam din lemn sau din alte materiale;
  • covoare, linoleum, mochete.
Colectarea deșeurilor periculoase provenite din deșeurile menajere

Toate persoanele cu domiciliul în comunele din Zonele 1, 2 și 3 din județul Brăila pot aduce deșeurile periculoase personal, la punctul fix de colectare, în ziua de colectare și în intervalul orar stabilite pentru fiecare comună. Aici va staționa o mașină marcată cu însemnele campaniei, dotată cu recipiente corespunzătoare colectării acestor tipuri de deșeuri, în intervalul orar stabilit pentru fiecare comună.

În cadrul acestei campanii se vor colecta doar de la populație, următoarele tipuri de deșeuri periculoase:

  • cutii de vopsea, lacuri pentru lemn, diluanți, cerneluri, adezivi;
  • baterii, acumulatori (exclus acumulatori auto);
  • ambalaje de la detergenți, produse de curățenie și dezinfecție;
  • ambalaje de la produse cosmetice (ex. ojă, lac de unghii, acetonă, fixativ, vopsele pentru păr);
  • ambalaje de la produse pentru îngrijirea grădinilor și a peluzelor (ex. pesticide, erbicide);
  • soluții și spray-uri pentru gândaci, otravă;
  • becuri și alte surse de iluminat;
  • alte recipiente ce conțin substanțe toxice;
  • ulei alimentar uzat (*se depozitează în recipiente de plastic tip PET de către cetățeni, apoi se predă la punctul de colectare).

În zona 1, județul Brăila au fost incluse următoarele localități: Cazașu, Chiscani, Frecăței, Gemenele, Mărașu, Măxineni, Romanu, Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Siliștea, Tichilești, Tudor Vladimirescu, Vădeni.

În zona 2, județul Brăila au fost incluse următoarele localități: Ianca, Făurei, Bordei Verde, Cireșu, Galbenu, Grădiștea, Gropeni, Jirlău, Mircea Vodă, Movila Miresii, Racoviță, Râmnicelu, Surdila Găiseanca, Surdila Greci, Șuțești, Traian, Ulmu, Unirea, Vișani.

În zona 3, județul Brăila au fost incluse următoarele localități: Însurăței, Bărăganu, Berteștii de Jos, Ciocile, Dudești, Roșiori, Stăncuța, Tufești, Victoria, Viziru, Zăvoaia.

Detalii despre campanie pot fi găsite pe site-ul RER Brăila la secțiunea Utile.