Cum a ajuns Răzvan să facă această urare? Povestea abia acum începe…
Mama băiețelului și-a făcut curaj, în urmă cu câteva zile, și a sunat la Jandarmeria Brăila:
”- Alo? Mă scuzați că îndrăznesc…Am emoții…Nu știu cum să încep…Pe 13 ianuarie, fiul meu va împlini 7 ani și își dorește tare mult să vadă în realitate un echipaj de jandarmerie! Ar fi posibil să-i faceți o surpriză de ziua lui?
– Bună ziua! E suficient că ne-ați spus. Ne va vedea în realitate, așa cum își dorește. Vă promitem!
– Chiar e posibil??? a reluat femeia întrebarea, pentru a se asigura că a înțeles bine.
– Vom face tot ce putem. Și noi avem emoții, nu am mai fost invitați niciodată la ziua unui copil…în calitate de jandarmi!”
Sâmbătă, jandarmii au pornit spre destinație. Cadourile erau pregătite, părinții băiețelului erau nerăbdători să se întâmple surpriza, numai Răzvan nu bănuia nimic…
În scurt timp, strada îngustă a satului se încărcase de alte perechi de ochi curioși să vadă ce se întâmplă.
Reacția lui la vederea echipajului de jandarmerie nu poate fi descrisă în cuvinte. Doar ochii transmiteau un amalgam de emoții: surprindere, bucurie, fericire, nerăbdare, uimire, curiozitate.
”Răzvan era în centrul atenției, așa cum se cuvine unui sărbătorit, dar tot nu-și găsea cuvintele. I se îndeplinise dorința pe care o avea de foarte mult timp: să vadă un echipaj de jandarmerie în realitate, nu doar pe un ecran. A admirat autospeciala, a studiat cu atenție cum arată uniforma noastră și s-a bucurat enorm să fie “Jandarm pentru o zi”, au spus jandarmii care l-au vizitat pe Răzvan de ziua lui.
Totodată, băiatul a avut ocazia să demonstreze că-și merită pe deplin locul în colectivul jandarmeriei, atunci când va crește: a dorit să transmită un mesaj de mulțumire pentru surpriza făcută tuturor jandarmilor brăileni, deoarece a înțeles rapid că în spatele activității s-a aflat o întreagă echipă, echipa Jandarmeriei Brăila!
”A fost o misiune nouă, frumoasă, iar când realizezi că prin simpla ta prezență într-un loc îndeplinești dorința unui copil care-și dorește de la o vârstă fragedă și din tot sufletul să devină jandarm, simți cum crește responsabilitatea de a oferi un climat de siguranţă societății. Pentru ca Răzvan și toți ceilalți copii să se dezvolte sănătos într-un mediu sigur, să spere și să aibă încredere în ei și în noi, adulții”, a transmis purtărorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, Andreea Iconaru.