Prefectul Iulian TIMOFEI a primit astăzi o delegație a protestatarilor agricultori și transportatori: ”Memoriul cuprinzând lista completă a revendicărilor a fost înregistrat și transmis, tot astăzi”

Transportatorii și fermierii au continuat protestele neautorizate pentru a treia zi consecutivă vineri, 12 ianuarie. La Brăila, aceștia s-au întâlnit cu prefectul județului, Iulian Timofei, care i-a asigurat că doleanțele lor vor fi transmise către ministerele competente.

“Încă de dimineață am invitat reprezentanții protestatarilor la sediul Instituției Prefectului Județul Brăila pentru ca oamenii să-și poată prezenta în mod concret revendicările. Este important de știut că există dorință de dialog, revendicările protestatarilor să fie prezentate punctual și concret, iar, mai departe, acestea să fie transmise spre soluționare la nivel central. Dreptul de a protesta este reglementat prin Constituție și apărat de statul român. Respectăm dreptul la protest dar, în egală măsură trebuie să ne asigurăm că locuitorii municipiului Brăila sunt în siguranță și că, inclusiv persoanele care protestează, sunt, de asemenea, în siguranță. Prezența efectivelor de Poliție și Jandarmerie are rolul de a păstra un climat de calm și de a nu intimida participanții la protest. Revendicările protestatarilor nu se rezolvă aici, la Brăila, dar am dat asigurări că voi transmite toate doleanțele dumnealor către domnul Prim Ministru precum și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, precum și Ministerului Afacerilor Interne. Memoriul cuprinzând lista completă a revendicărilor ridicate de către protestatari a fost înregistrat și transmis, tot astăzi, la ministerelor menționate.

Le-am propus protestatarilor, iar aceștia au acceptat, ca, în cursul zilei de marți, 16 ianuarie 2024, să organizăm, la sediul Instituției Prefectului Județul Brăila, o întâlnire cu cei trei parlamentari brăileni, membri în Comisia pentru Agricultură din camera Deputaților și Senat. La discuțiile cu protestatarii a participat, prin telefon, și secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, brăileanul Sorin Moise, căruia i-am mulțumit pentru deschidere și disponibilitatea de a asculta doleanțele”, a precizat prefectul Iulian TIMOFEI.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry