Etapa a XIX-a din Liga Florilor Mol! Adrian Manole: „Jucăm cu Baia Mare bineînțeles pentru victorie astfel încât să ne poziționăm cât mai sus”

Pe data de 20 Martie 2024 este programată runda a XIX a din cadrul Ligii Florilor Mol, retur competițional, sezon 2023/2024. Dunărea Brăila va întâlni CS Minaur Baia Mare, miercuri, începând cu ora 18:00, acasă, în Sala Polivalentă din Brăila.

Meciul va putea fi urmărit în direct pe canalul de YouTube al clubului Dunărea Brăila  iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele și pe pagina Federației Române de Handbal în modulul livescore AICI.

Între anii 2022-2024, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, trei dintre acestea fiind câștigate de echipa brăileană. Ultima întâlnire a avut loc în data de 07.02.2024, la Brăila. Partida s-a încheiat la scorul de 36 – 27 pentru echipa de la Dunăre.

Parcursul fetelor este unul foarte bun, având în vedere programul foarte încărcat pe care l-au avut de la începutul anului. Jucăm cu Baia Mare bineînțeles pentru victorie astfel încât să ne poziționăm cât mai sus în clasamentul Ligii Naționale. Așteptăm ca publicul să fie lângă noi așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată. Alb albastră e inima noastră!

,a declarat Adrian Manole, președinte.

Următorul meci pentru Dunărea în EHF European League se va disputa la Buzău în data de 24 Martie 2024, ora 19:00, contând pentru manşa secundă a sferturilor de finală.

Ne aflăm în fața celui mai important meci din acest sezon. Pentru noi, o eventuală calificare în Final Four-ul de la Graz ar însemna cea mai mare performanță europeană din cei 27 de ani de la înființarea clubului. Ne așteptăm la un joc greu, dar am mare încredere în fete, că vor intra motivate și vor ști să gestioneze meciul

, a mai declarat președintele clubului de handbal Dunărea Brăila, Adrian Manole.

Biletele meciului cu Baia Mare se vor pune în vânzare în ziua jocului, începând cu ora 16:30.

Preț bilet: 15 lei

Copiii până în 5 ani: intrare gratuită

Copiii sub 14 ani: 5 lei

*în baza certificatului de naștere (copie), cărții de identitate sau a carnetului de elev.

*Cei care vor veni îmbrăcați în tricoul oficial al clubului (albastru, alb, roz) vor beneficia de intrare gratuită.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry