HC Dunărea a semnat cu Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive!

Conducerea clubului Dunarea Brăila anunță începutul parteneriatului cu retailerul European DECATHLON.

Am fost onorați încă de la început de invitația reprezentanților Decathlon din Brăila de a participa la evenimentele organizate de ei și chiar dacă nu am putut onora invitația, inițial, pentru că echipa se afla în competiție, buna comunicare cu managerul, celui mai mare retailer din lumea sportului, a dus la semnarea acestui parteneriat. Am întâlnit la echipa din Decathlon Brăila oameni deschiși, care iubesc sportul de performață și își doresc să spijine HC Dunărea Brăila. Avem pentru viitor planuri mari alături de ei”,

a declarat președintele HC Dunărea Brăila, George Caranica.

Încă de la deschiderea magazinului Decathlon la Brăila, HC Dunărea a primit invitația de a se alătura acestui eveniment însă se afla în competiție și nu a putut fi prezentă. Relația dintre club și retailerul European a continuat iar în final s-a concretizat cu un parteneriat care va aduce numai beneficii atât handbalului brăilean cât și companiei Decathlon.

Decathlon și Dunărea Brăila sunt două “echipe” dedicate sportului și ne dorim ca acest parteneriat să prindă și mai multă amploare pe viitor. Dunărea Brăila este o echipă cu rezultate remarcabile și ne dorim să îi sprijinim în tot parcursul lor atât în Liga Florilor Mol cât și în competiția internațională EHF European League”,

a declarat managerul Decathlon Brăila, Andra Mugioiu

Magazinul Decathlon Brăila are o suprafaţă totală de 2.313 mp şi un portofoliu de 5.000 articole şi echipamente, destinate practicării a peste 60 de sporturi precum fitness, fotbal, handbal, baschet, alergare, tenis de câmp şi tenis de masă, badminton, ciclism, vânătoare, pescuit, înot, drumeţie, dar şi pentru sporturi precum, box, dans, arte marţiale, dispunând totodată de un teren de test cu acces gratuit, cu o suprafaţă de 203 mp.

Decathlon în România

Decathlon este o companie de producere și desfacere de articole sportive, aparate sportive și îmbrăcăminte din Franța, având sediul în Villeneuve d’Ascq. Compania a fost înființată în anul 1976, și este prezentă în 45 țări cu peste 1400 de magazine, fiind cel mai mare vânzător de produse sportive din lume.

Brandul Decathlon este deținut de familia miliardarilor francezi Mulliez, care mai dețin hipermarketurile Auchan, magazinele Kiabi și retailerul de bricolaj Leroy Merlin.

Compania este prezentă și în România, din anul 2009. În anul 2019, compania deținea 25 magazine.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry