HC Dunărea s-a impus la Galați! Scor final 17 – 32! Udriștioiu: ”La sfârșit, când vom trage linie la finalul campionatului, să fim acolo unde ne-am propus”

Handbalistele de la Dunărea Brăila au câștigat astăzi în deplasare cu scorul de 17 – 32 (8 – 12), partida împotriva echipei CSM Galați, contând pentru etapa a XIX a din Liga Florilor Mol.  

“Este o victorie la un scor destul de mare. Galațiul a jucat bine în prima repriză iar noi am și greșit. La pauză am vorbit cu fetele ce trebuie să facă, s-au apărat mult mai bine și sunt foarte bucuros că am dat șansă tuturor jucătoarelor să joace mai ales că am avut multe jucătoare românce pe bancă. Sper ca Masha să își revină după această accidentare pentru că avem nevoie de ea în următorul meci, cel cu Bistrița de acasă”

a declarat Costică Buceschi, antrenorul principal “Dunărea” Brăila.

Au marcat pentru Brăila: Epureanu S. (4), Gomes da Rocha F. (4), Liscevic K. (4), Severin A. (4), Quintino J. (3), Venancio L. (3), Balog N. (3), Udriştioiu A. (2),  Lavko J. (2), Pisică C. (1), Araujo L. (1), Gonzales M. (1).

”A fost un meci la mâna noastră, începusem un pic mai greu partida dar mă bucur că am reușit să ne strângem și să facem un meci frumos și o victorie frumoasă. Ne dorim să luăm fiecare meci pas cu pas, următorul meci e cel cu Bistrița, un meci foarte greu, acasă, și la sfârșit când vom trage linie la finalul campionatului să fim acolo unde ne-am propus, adică în Cupele Europene”

a declarat Aneta Udriștioiu, jucătoarea “Dunării” Brăila.

Următorul meci pentru Brăila va fi în campionat, pe data de 30 martie, pe teren propriu cu CS Gloria Bistrița Năsăud.