Astăzi, 16.01.2024, Federația Română de Handbal a stabilit, prin tragere la sorți, meciurile din optimile Cupei Romăniei la handbal feminin, programate să se desfășoare la mijlocul lunii februarie. Echipa brăileană joacă în această fază a competitiei acasă, cu Minaur Baia Mare.
În campionat, după 12 etape, Dunărea Brăila ocupă locul 4 cu 25 puncte, iar Minaur Baia-Mare locul 9 cu 15 puncte. În ultimul meci dintre cele două formații, băimărencele au fost învinse de alb-albastre cu 21-30.
Programul complet:
- CSU Știința București – HC Zalău
- SCM Gloria Buzău – Măgura Cisnădie
- CSM Slatina – Dacia Mioveni
- SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București
- CSM Bacău – CSM Târgu Jiu
- Rapid București – SCM Craiova
- Dunărea Brăila – Minaur Baia Mare
- Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Corona Brașov
În sezonul 2022/2023, Dunărea Brăila a câștigat medalia de bronz a competiției, după ce a învins în Finala Mică din 21 Mai 2023 pe Gloria Bistrița cu scorul de 32 – 26.