Săptămâna europeană pentru HC Dunărea Brăila

HC Dunărea Brăila dispută sâmbătă, 27.03.2021 manșa tur din Sferturile de Finală a EHF European League împotriva unei echipa tot din România, CS Minaur Baia Mare.

Partida va avea loc în Sala Polivalentă Danubius și va fi arbitrată de cuplul din Kosovo Ilir Bytyqi și Syart Kasapi. Meciul va fi transmis în direct pe Digi sport 1, Look sport 1 și Telekom 1 începând cu ora 15:00.

Și pentru această partidă HC Dunărea Brăila va monta în Sala Polivalentă Danubius suprafața de joc solicitată de Federația Europeană de Handbal dar și ecrane led pe toată lungimea și pe toată lățimea sălii.

HC Dunărea Brăila este singura echipă din România care a jucat toate meciurile internaționale pe teren având până acum un total de 10 meciuri și fiind calificată în acest moment în sferturile de finală, celelalte echipe romanești angrenate în competitii internaționale, beneficiind și de rezultate la masa verde.

Tot în aceasă săptămână se dispută și o etapă din Liga Florilor Mol, la care HC Dunărea Brăila nu va evolua, deoarece echipa pe care trebuia să o confrunte s-a retras din campionat.

La sfârșitul lunii martie HC Dunărea va disputa etapa a 14-a din Liga Florilor Mol, împotriva echipei CS Dacia Mioveni, meciul urmând să aibă loc la Sfântul Gheorghe în 31 martie, după care va face deplasarea direct la Baia Mare, pentru meciul din retur din EHF European League care va avea loc în data de 3 aprilie.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry