11 localități fără curent în județul Brăila! Electrica are 24 de echipe în teren pentru remedierea situației!

11 localități fără curent în județul Brăila! Electrica are 24 de echipe în teren pentru remedierea situației!

 

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Brăila a trimis o serie de informări cu privire la condițiile de drum, dar și vis-a-vis de localitățile care încă nu au curent.

Astfel, începând cu ora 08.00, se păstrează restricția pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 7,5 tone pe 3 sectoare de drumuri județene: DJ 211 Oprișenești-Vordei Verde, DJ 211A Bordei Verde-Cuza Vodă și DJ 212 Cuza Vodă-Mihai Bravu-limita cu județul Ialomița.

Totodată, sunt 11 localități fără curent electric: Chichinețu, Chioibășești, Mihai Bravu, Plașoiu, Tătaru, Zăvoaia, Scărlătești, Vultureni, Măru Roșu, Lacu Rezi și Victoria. În total, sunt afectați  4195 abonați.

La această dată, sunt 8 linii electrice avariate și 56 de transformatoare avariate. Se intervine în teren cu 24 de echipe.

 

În județul Ialomița s-au înregistrat avarii importante la rețeaua de alimentare cu energie electrică

 

Generatoarele sunt mobilizate din județele AG, BC, BR, BV, BZ, CT, CV, DB, GL,TR, TL, OT, PH, VN, VL și Unitatea Specială din Ciolpani, în care nu se înregistrează situații de urgență grave cauzate de vreme.

Acestea au început de ieri deplasarea spre zona Urziceni, fiind cea mai puternic afectată din punct de vedere al infrastructurii electrice.

Tehnica dislocată va rămâne în sprijinul autorităților din județul Ialomița până la remedierea avariilor de către echipele tehnice ale distribuitorilor de energie electrică.

Generatoarele ISU au o capaciate de 450 kVA și permit aprovizionarea temporară a unor localităţi cu energie electrică în cazul în care reţeaua publică cedează din cauza vremii neprielnice .

Acest tip de tehnică a mai fost utilizat în luna decembrie a anului trecut, pentru alimentarea cu energie a localităților afectate de vântul puternic din județele Caraș-Severin și Timiș.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry