17 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Galați și Brăila! Infracțiuni de deturnare a licitațiilor publice!

17 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Galați și Brăila! Infracțiuni de deturnare a licitațiilor publice!

 

 

La data de 12.02.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ilfov efectuează un număr de 17 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Galați și Brăila într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 10 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de deturnare a licitațiilor publice, instigare la deturnarea licitațiilor publice, complicitate la deturnarea licitațiilor publice, instigare la abuz în serviciu și abuz în serviciu.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, începând cu anul 2018, doi suspecți, persoane potente financiar, au constituit alături de alte 8 persoane un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice prin obţinerea informaţiilor prealabile cu privire la bunurile imobile supuse executării silite, urmată de realizarea unor înţelegeri prealabile în vederea asigurării adjudecării bunurilor imobile la preţuri derizorii.

Din conţinutul materialului probator administrat în prezenta cauză s-a constatat faptul că bunurile imobile ce fac obiectul deturnării licitaţiilor publice au constituit garanţii imobiliare în favoarea unei instituții bancare, mai exact au servit drept garanţii acordării unor contracte de credit bancar în anii 2008 – 2009. Aceste contracte de credit au fost acordate preponderent de către aceeași unitate bancară unor diferite persoane fizice sau juridice, termenul de restituire fiind unul foarte scurt, respectiv aproximativ 1 an, iar valoarea acestor credite fiind una foarte mare. Din modalitatea de acordare a acestor credite, a perioadei de acordare, a cuantumului acestora, a scopului perceperii acestor împrumuturi – restituirea foarte redusă a creditului bancar sau nerestituirea acestuia în integralitate, a valorii reale a bunurilor imobiliare aduse drept garanţii se constată că încă de la momentul aducerii în garanţie a bunurilor imobile ce fac obiectul prezentei cauze s-a urmărit executarea silită a acestora.

Pentru realizarea obiectivelor grupului infracţional organizat, respectiv acela de obţinere a dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile supuse executării silite la preţuri derizorii, a fost necesară încă de la momentul constituirii grupului infracţional organizat atragerea în cadrul acestuia a unui funcţionar public, care să poată crea cadrul aparent legal în vederea adjudecării bunurilor imobile de către membri acestui grup, respectiv a unui executor judecătoresc, în portofoliul căruia se aflau în instrumentare dosarele de executare silită ce fac obiectul prezentei cauze.

Astfel, prin înțelegeri prealabile, membrii grupării l-au determinat pe executorul judecătoresc să desfăşoare licitaţiile publice, cunoscând că între licitatori există înţelegeri prealabile în vederea adjudecării bunurilor imobile ce făceau obiectul executării silite la preţuri derizorii (aprox. 8 % – 9 % din valoarea de evaluare), prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 3 milioane de euro şi 153 de mii de lei.

La sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 11 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale și a jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry