- Mare le-a fost mirarea vecinilor când s-au trezit cu agresorul înapoi la domiciliu, după ce fusese dus cu forța la Spitalul de Psihiatrie
- Tot ei au alertat Poliția despre fuga agresorului din spital
Un brăilean care, potrivit unor surse judiciare, ar suferi de probleme psihice, a atacat un echipaj format din trei polițiști. Incidentul s-a petrecut, joi, în jurul orei 11:50, pe strada Magaziilor din cartierul Chercea.
După ce a ajuns sub escortă la Spitalul de Psihiatrie, medicii au constatat că pacientul prezintă leziuni la nivelul capului și au cerut să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru un set complet de analize.
“Avea echimoze și îi curgea sânge dintr-o ureche. Rănile trebuiau tratate și acest lucru se putea întâmpla doar la Spitalul Județean, nu la Spitalul de Psihiatrie. A fost solicitată ambulanța și trimis la UPU”, a explicat directorul unității medicale, Bogdan Criță.
Trimis cu o ambulanță la UPU, pacientul a profitat de faptul că personalul medical era ocupat cu alte cazuri mai urgente și a părăsit unitatea spitalicească. Spre seară, vecinii bărbatului au sunat la 112 și au anunțat faptul că acesta a revenit la domiciliu.
“Urmare a sesizării (n.r. vecinilor), polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au verificat aspectele sesizate, stabilind faptul că persoana nu se mai află internată în vreo unitate medicală din municipiul Brăila”, a precizat Biroul de Presă al IPJ Brăila.