Aleșii locali și județeni au primit validarea Biroului Electoral Județean! După ce au pierdut rușinos alegerile, Popa și Canciu se feresc să dea ochii cu electoratul!

  • Doar patru liberali au fost prezenți astăzi în Sala Mare a Palatului Administrativ unde au fost înmânate certificatele doveditoare alegerilor locale din data de 9 iunie.

Liderii PNL Brăila, cei care visau să conducă municipiul și județul după data de 9 iunie, nu au venit să-și ridice certificatele și să le mulțumească judecătorilor care au dus pe umeri povara grea a organizării acestor alegeri. I-au trimis în schimb pe Ovidiu Nechita, Marian Sîrbu, Dan Căpățînă și Nicoleta Ivașcu.

Din partea PSD consilieri județeni vor fi: vicepreședintele instituției, Ciprian Ionuț Dobre, Vasilică Priceputu, Carmelia Mariana Dragomir Bălănică, Ionuț Andrei Ichim, Teodora Raluca Culea, Gabriel Mihai Abăseacă, Mirela Chivu, Cătălin Marius Negru, Valentina Turcoeau, Fănel Burtea, Vlăduț Brînză, Gina Anton, Dorel Vîlsan, Mirela Cazacu, George Cristian Neacșu, Oana Laura Geru, Aurel Dumitru și Iulian Cosmin Sandu.

Din partea PNL, în CJ vor intra Alexandru Bucălău, Cici Mirela Bolovan, Dănuț Lungu, Dan Căpățînă, Marius Iulian Mitescu, Camelia Ifrim, Marian Sîrbu și Ovidiu Nechita. Președintele PNL Brăila, Alexandru Popa a anunțat că va candida la alegerile parlamentare în speranța că brăilenii care nu l-au votat pentru președinția Consiliului Județean, îl vor alege să-i reprezinte în Parlamentul României.

AUR a câștigat patru consilieri județeni: Viorel Botea, Marian Simion, Mariana Aurora Dobre și Virginia Koler.

Cu o majoritate puternică în Consiliul Local Municipal, social-democrații și-au ridicat astăzi certificatele doveditoare în urma alegerilor locale. După rezultatele dezastruoase pe municipiu, PNL reușește să trimită doar trei consilieri locali în CLM.

Consilierii aleși în data de 9 iunie 2024 își vor începe mandatele din luna octombrie a acestui an.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry