Trei pasageri au ajuns la spital cu multiple contuzii
În seara zilei de joi, 16 decembrie, în jurul orei 22.25, un autoturism Toyota Land Cruiser, condus de omul de afaceri Aurel Gropeneanu, în vârstă de 58 de ani, care circula pe strada Radu S. Campiniu către Calea Călărașilor, nu a acordat prioritate unui autoturism BMW care circula regulamentar pe strada Ana Aslan și a intrat în coliziune cu aceasta. Autoturismul lovit a ricoșat într-un stâlp de iluminat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, toate din autoturismul lovit, respectiv a șoferului, în vârsta de 37 de ani, din județul Galați și a doi pasageri, un tânăr, de 20 de ani, din orașul Ianca, și o femeie de 35 de ani, din județul Bacău. Cei trei au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că Gropeneanu avea o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Afaceristul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.