Ce a mai rămas din Bulevardul Independenței va fi modernizat cu bani de la bugetul local!

Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, în cadrul ultimei ședințe de Consiliul Local Municipal. Edilul spune că începând de anul viitor se vor aloca fondurile necesare pentru reabilitarea și modernizarea Bulevardului Independenței, pe porțiunea cuprinsă între Calea Galați și Strada Carantinei.

”Am declarat la începutul acestui an că după ce se va termina Bulevardul Independenței, între Calea Călărașilor și Calea Galați, zona care are tramvai și este eligibilă pe fonduri europene, din bugetul propriu vom reabilita și Bulevardul Independenței, pe sectorul dintre Calea Galați și Carantinei.

Anul acesta vom termina Bulevardul Independenței și anul viitor vom finaliza și partea pe care nu am început-o în prezent, dar din bugetul Primăriei și nu din fonduri europene, pentru că așa prevede legislația”, a declarat primarul municipiului Brăila.

Primarul a vorbit și despre porțiunea privată a Bulevardului Independenței, pe care a ”moștenit-o” încă din 2003, când printr-o hotărâre de Consiliul Local Municipal, la solicitarea firmei „Tracon” (proprietate a fostului prefect Mihai Manea), 1.320 mp din bulevard au trecut din domeniul public al municipiului Brăila, în cel privat. După acest transfer „Tracon” a vândut cu un preț foarte avantajos terenul respectiv către „Lukoil”, care intenționa să-și construiască acolo un sediu.

Terenul a fost inventariat ca spațiu verde și Primăria a dat și în 2011, dar și în 2013 două certificate de urbanism negative, ca urmare a faptului că prin Planul de Urbanism General din 2011 terenul respectiv a fost inclus la categoria de spațiu verde.  Dragomir a dat asigurări că acel teren va rămâne în continuare spațiu verde și nimeni nu va putea construi niciodată ceva acolo.

”Terenul acela privat va rămâne ca o insulă, pentru că demult așa s-au gândit unii, să rupă o bucată din el ca să îl dea unor privați. În schimb, toată suprafața care aparține Primăriei municipiului Brăila va fi reabilitată, păstrând modelul de pe Bulevardul Independenței, din zona care se apropie de finalizare”, a declarat primarul Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry