Cristian Remus Papp, expert Arii Protejate WWF România: ”Nu este bine că vedem urși inclusiv la dumneavoastră în județ. Nu este normal!”

Este pentru prima oară în istorie când este semnalată prezența unui urs pe teritoriul județului Brăila, fapt confirmat pentru Jurnalul de Brăila de AJVPS și experții WWF. În literatura de specialitate nu există o astfel de referire.

În prima noapte a lunii februarie, un mecanic de locomotivă a văzut o ursoaică cu pui în zona liniei de cale ferată dintre orașul Făurei și localitatea Făurei-Sat. Acesta a alertat autoritățile care încearcă și la această oră să țină pericolul departe de zonele locuite.

Seara trecută, ursoaica a fost văzută în comuna Jirlău. La ora 17.15 s-a transmis mesaj RO-Alert pentru UAT Jirlău si Galbenu, cu privire la prezenta unor ursi pe DJ 203 în zona podului care traversează râul Buzău pe raza localității Jirlău. Pe malul râului au fost descoperite urme inconfundabile ale animalelor. La fața locului s-u deplasat patru echipaje ale IJJ Brăila cu o cameră cu termoviziune și un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, trei echipaje ale IPJ Brăila cu o cameră cu termoviziune, un echipaj SMURD de la ISU Brăila, echipe de voluntari din cadrul UAT Jirlău și un medic veterinar din localitatea Făurei.

Ce spun experții despre cazul ursoaicei aflată în vizită la Brăila?

Cristian Remus Papp, cel mai avizat expert World Wildlife Fund în carnivore mari din România, specializat și în monitorizarea faunei sălbatice, coridoare ecologice sau managementul ariilor protejate, a vorbit despre acest caz pentru Jurnalul de Brăila.

„Ce vedem în ultimii ani, din păcate, e acest fenomen de habituare, în care urșii sunt atrași către localități și, sigur, odată ce ajung acolo, se obișnuiesc cu oamenii, nu mai au aceeași frică ancestrală a urșilor din zonele sălbatice. Ursoaica cu pui va încerca să exploreze cât mai mult, va încerca să se adăpostească, va căuta pâlcuri de pădure. Caută astfel de zone! În același timp, mai ales dacă dau de oameni, de câini, de diverse pericole, caută astfel de refugii. Am monitorizat urși inclusiv prin GPS și, practic, ce am observat este că folosesc peisajul, inclusiv zonele deschise, dar și asemenea trupuri de pădure, refugii, mai ales atunci când ursul este speriat sau deranjat de prezența omului. Într-o singură noapte, un urs poate străbate zeci de kilometri, 20, 30 în cazul unei ursoaice cu pui”, ne-a declarat Papp.

Expertul spune că este un caz neobișnuit, ”o premieră”. Deși este vorba despre un urs habituat -obișnuit cu oamenii, Papp a atras atenția asupra faptului că animalul poate fi mult mai periculos, dacă este însoțit de unul sau mai mulți pui.

„Nu este bine că vedem urși inclusiv la dumneavoastră în județ. Nu este normal! Ar trebui făcută o monitorizare, văzut, eventual, din ce zonă a venit ursoaica. Dacă ursoaica nu e agresivă, ar trebui relocată în zona din care a venit. Cu siguranță este venită din zona Buzăului. Vorbim de un animal sălbatic! Dacă există vreo împrejurare în care să își simtă puiul amenințat sau propria viață, s-ar putea să reacționeze într-un mod neplăcut. Este de evitat! Va căuta să aibă, în primul rând, hrană. Hrana, dacă este o ursoaică habituată, și, cel mai probabil, așa e, va căuta inclusiv în jurul localităților”, a mai arătat expertul WWF.

În final, Cristian Remus Papp a salutat implicarea activă a autorităților locale ținând cont de faptul că ursoaica ar putea pătrunde în zonele locuite pentru a procura hrană.

„Recomandarea mea ar fi să se încerce găsirea cât mai repede a ursoaicei. Este foarte bună mobilizarea autorităților! Ar fi bine cât de repede să fie găsită și dacă există posibilitatea de relocare în zona montană din Buzău, să se facă. Nu va rămâne foarte mult în această zonă de câmpie pentru că este expusă. Se aventurează, sigur, parcurge km buni, dar n-ar trebui să rămână fiind vorba de un teritoriu, un peisaj nou pentru ursoaică. Ursoaica se află într-o permanentă căutare de adăpost și hrană când se este în astfel de zone”, a conchis expertul în carnivore mari.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry