Florin Cîrligea, categoric față de PNL Brăila: ”Pentru mine Popa nu există! Restul… îi bagi într-un microbuz!”

Florin Cîrligea s-a dezis cu totul de PNL și de conducerea acestui partid. Noul președinte al Oamenilor de afaceri din AUR Brăila spune că deputatul de la Cireșu a făcut curățenie pe lista aleșilor locali, care urmau să intre în Consiliul Județean, asigurându-și astfel locurile pentru camarila de partid.

Conform listei de candidați la Consiliul Județean, dar și a informațiilor obținute ulterior cu privire la liberalii care au fost excluși din PNL, următorul consilier județean liberal care va depune jurământul ar trebui să fie Alexandru Bașno.

”Pentru mine Popa nu există! O fi președintele PNL Brăila, dar nu al PNL-ului pe care îl știam eu(…) Nu a mai plecat nimeni din PNL, pentru că au plecat toți înainte de a pleca eu. Nu mai avea cine să plece. Restul… îi bagi într-un microbuz, care au rămas. Deci, au rămas cu microbuzul.

Din punct de vedere politic cred că mai sunt. Mai sunt oameni care vor pleca din PNL, oameni care la ora actuală nu mai activează, sunt undeva… agățați acolo. Pe care vrea să îi scoată, îi scoate pe motiv că nu și-au plătit cotizația. Dacă visează cetățeanul Popa că vrea să scoată pe cineva, îl scoate ca să poată să pună la Consiliul Județean pe cine vrea el.

Vă dau un exemplu, eu mi-am dat demisia din Consiliul Județean și imediat patru colegi care urmau pe listă au primit scrisori de dragoste acasă, că sunt excluși pentru că nu și-au achitat cotizația. Erau deranjanți pentru domnul Popa. Toți acei membri au plecat din PNL, după mine, ca să nu fiu eu ultimul”, a declarat Florin Cîrligea.

Întrebat dacă i se vor alătura la AUR Vasile Cortez, Alexandru Dănăilă și Adrian Tabarac, Florin Cîrligea spune ultimii doi îl vor susține deocamdată, din postura de simpatizanți. Vasile Cortez însă a fost taxat de Cîrligea: ”Dacă voia să vină trebuia să-și dea demisia de vineri. Orice om este binevenit, însă consider că a greșit”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry