I-au aplicat o corecție la finalul orelor! Un elev de la Moisil a ajuns la spital după ce a fost bătut de un coleg!

Un echipaj de jandarmerie a intervenit, în cursul zilei de miercuri, 4 octombrie, pentru stoparea unui conflict fizic între doi elevi ai unui liceu din municipiul Brăila.

Jandarmii se aflau în imediata apropiere a Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” Brăila atunci când au auzit gălăgie făcută de un grup de tineri. La vederea patrulei, mai mulți adolescenți din grupul respectiv au fugit.

Jandarmii l-au găsit la fața locului pe un băiat în vârstă de 15 ani care prezenta urme vizibile de agresiune și care a reușit să le relateze, pe scurt, cele întâmplate. Din primele informații, se pare că, în timpul unei pauze, acesta ar fi avut un conflict verbal cu agresorul, elev al aceluiași liceu. Agresorul l-ar fi amenințat cu acte de violență după terminarea cursurilor și chiar ar fi chemat în ajutor o rudă, iar ambii l-ar fi lovit pe adolescentul de 15 ani.

La solicitarea echipajului de jandarmerie, la fața locului a sosit o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Jandarmii au întocmit actul de sesizare, iar verificările în acest caz sunt preluate de polițiști.

Astăzi, 4 octombrie a.c., în jurul orei 14:05, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că la intersecția străzii Carantina cu strada Plevna ar fi avut loc un conflict între patru tineri.

Din primele date, a rezultat faptul că un elev, în vârstă de 15 ani ar fi avut, în cursul zilei, un conflict verbal cu un coleg în timp ce se aflau în curtea școlii.

După terminarea cursurilor, tânărul de 15 ani ar fi fost așteptat de colegul cu care ar fi avut conflictul, tot un tânăr de 15 ani, acesta fiind însoțit de alți doi tineri.

Elevul a fost lovit în zona feței de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”,

a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry