O altă gafă a CJSU: Prefectura s-a grăbit să pună masca brăilenilor deși Orban, Tătaru și Arafat spun că nu este cazul!

De ieri, 13 octombrie, masca devenea obligatorie pentru brăileni în toate spațiile publice. Hotărârea a fost luată în cadrul CJSU și contestată de primarul Marian Dragomir.

Subprefectul Simona Drăghincescu spunea ieri: ”Auziți, acum dacă tot va fi o HGR care va stabili noile reguli pentru urmatoarele 30 de zile de stare de alertă și care este foarte posibil să schimbe regulile deci implicit să modifice sau să completeze HCJSU Brăila, vă simțiți mai bine?”. Ei bine, CNSU vine să modifice hotărârea semnată de subprefect. Brăila nu face parte din lista județelor în care masca devine obligatorie!

Primarul Marian Dragomir intervine în cazul abuzurilor Prefecturii: ”Vă bateți joc de Brăila și de brăileni adoptând măsuri ilegale și excesive!!!”

Ambiția, orgoliul, excesul, răutatea și răzbunarea Prefecturii Brăila sunt anulate de Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 49/13.10.2020 semnată de Prim-ministrul Ludovic Orban.

Doamna subprefect, vă deranjează că C.J.S.U. Brăila a aprobat prin vot propunerea mea să nu se închidă școlile?

Care a fost motivul pentru care ați refuzat să supuneți la vot propunerea mea ca masca – să fie obligatorie DOAR în zonele deschise foarte aglomerate?

V-am spus că nu are logică să porți mască când esti singur pe stradă, etc …..

Vedeți că tot la propunerea mea ajungeți… forțată de Guvern?

Vă deranjează că Primarul Dragomir iși respectă juramantul față de brăileni, ramâne corect și vertical: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor Municipiului Brăila. Așa să-mi ajute Dumnezeu! – Mai țineți minte acest jurământ? 

Doamna subprefect Drăghincescu … nu pe primarul Dragomir îl blocați … Vă bateți joc de Brăila și de brăileni adoptând măsuri ilegale și excesive !!!

CE VARIANTĂ PREFERAȚI?

– VARIANTA 1 – Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brăila este anulată de drept de Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, ca instituție superioară? 

– VARIANTA 2 – Vă trimit iar Plângere prealabilă și vă atac la instanța de contencios administrativ hotărârea? Până să se judece mai emiteți ca și la Festivalul Peștelui o nouă Hotărâre C.J.S.U. prin care anulați măsurile excesive și ilegale adoptate la propunerea și insistențele dvs?”, a postat primarul Dragomir pe pagina de Facebook.

Până să ajungă în funcția de subprefect, Simona Drăghincescu era împotriva măștilor, dar și a celor care impun purtarea lor. Un singur lucru s-a schimbat între timp: funcția pe care o ocupă Drăghincescu.

”Măștile nu ne protejează, este o gogoriță. Nu ne mai MINȚIȚI ! Măștile nu oferă NICIO garanție privind protecția împotriva virușilor. De ce naiba îi puneți pe cretinii ăstia în fruntea unor astfel de instituții?”, spunea aceeași Simona Drăghincescu în luna mai a acestui an, fără să realizeze la acel moment că ea va fi numită în fruntea unei astfel de instituții condusă de ”cretini”.

”Serios acum, ne spuneți – „Cine îi pune pe cretinii ăștia în fruntea ….. ?” Sau nu aveți voie că vă schimbă? Oricum ….. am văzut ….. ce face funcția din om .…. pe unii îi face să se încline după cum bate vântul .…. După toate aceste afirmații, făcute urmărind interesul opoziției sau păstrării funcției de subprefect, …. CE ALTE TRĂZNĂI MAI URMEAZĂ?”, se întrabă primarul Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry