Pacient, aflat în metastază, declarat mort de COVID19, după ce a primit rezultat pozitiv la test!

Potrivit informațiilor furnizate de Prefectura Brăila, pacientul care a decedat avea 87 de ani si un cancer avansat. Bărbatul era internat la ATI, iar în urma testului s-a dovedit faptul că era purtător al noului coronavirus.

Astăzi, 15.06.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate  2026 de persoane, aflate în izolare voluntară și 35 de persoane care se află în carantină institutionalizată.

Menționăm că 7.839 de persoane  au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 1156 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.

De asemenea, conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, la Brăila 92 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 31 au fost declarate vindecate și externate, iar alți 4 pacienți au decedat – 2 din Galați și 2 din Brăila.

În perioada 12 – 14 iunie 2020, polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, cu această ocazie, a fost verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a peste 5.400 de persoane și al 59 de societăți comerciale.

De asemenea, polițiștii au depistat 6 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând a suporta și costurile generate în această perioadă.

Persoanele în cauză au fost și sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, polițiștii brăileni au desfășurat și 7 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate peste 300 de persoane și oprite în trafic și verificate 188 de autovehicule, fiind aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.000 de lei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry