Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 11.05.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 256 de persoane, aflate în izolare voluntară și 193 de persoane care se află în carantină instituționalizată.
Menționăm că 5233 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 876 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP în prezent, la Brăila, toate cele 22 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19 au fost declarate vindecate și externate.
Și în acest weekend, polițiștii brăileni au acționat în sistem integrat alături de jandarmi, polițiști de frontieră, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Aceștia au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile legale, în contextul pandemiei de coronavirus.
Astfel, în perioada 08 – 10.05.2020, au fost executate 563 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, s-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor de deplasare în cazul a 1.725 de persoane și au fost supuse controalelor 79 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 201 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 112.000 de lei, dintre acestea 9 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militară nr. 3/2020.
Totodată, polițiștii brăileni au desfășurat și 12 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate 1.307 persoane și oprite în trafic și verificate 1.050 de autovehicule, fiind aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 77.000 de lei.