Pesta Porcină Africană lovește județul Brăila! Primele focare la Măxineni și Surdila Greci!

UPDATE: ”În cursul zilei de astăzi a fost confirmat de către DSVSA Brăila, un nou caz de PPA(pesta porcina africana). Cazul este unul izolat aflându-se într-o gospodărie din comuna Surdila Greci, sat Brătesu Vechi, gospodărie care deține un singur exemplar porcin. În cursul dimineții de mâine, după ce se va emite ordinul prefectului de convocarea comisiei de evaluare a riscului, se va proceda la sacrificarea animalului, iar întreg perimetrul va fi decontaminat!”, a precizat Prefectura Brăila, într-un comunicat oficial.

În ultima săptămână au fost stinse 11 focare de PPA la nivel național

În intervalul 30.07.2021 – 05.08.2021 au fost înregistrate 108 focare noi de PPA, dintre care unul în județul Brăila, la un crescător particular de porcine, din satul Voinești, comuna Măxineni. Acesta avea 16 porci, care au fost eutanasiați de reprezentanții DJSVSA Brăila în ziua de miercuri, 4 august. 

La data de 05.08.2021 sunt active un număr de 333 de focare de pestă porcină africană (PPA), conform datelor înregistrate de ANSVSAdin care 3 focare în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 49.257 de porcine (animale afectate din focarele active).

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 5.829 de cazuri la mistreți în 41 de județe.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry