Peste 2000 de locuri de parcare în 2019! Află cum îți poți rezerva locul, online!

Peste 2000 de locuri de parcare în 2019! Află cum îți poți rezerva locul, online!

 

 

Din toamnă va fi funcțional programul online de rezervare a locurilor de parcare și de plată a lor.

Pe platforma GIS, fiecare cetățean din municipiul Brăila va putea să-și rezerve loc de parcare online, fără să fie nevoit să se depaseze la sediul Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL). Taxa pentru locul de parcare se va putea plăti și online. Anul acesta taxa pentru un loc de parcare rezervat în municipiul Brăila este de 192 de lei pe an.

Primarul a explicat că persoanele interesate să-și rezerve un loc de parcare vor putea intra pe platforma GIS pentru a verifica dacă există vreun loc liber în zona în care locuiesc și imediat ce apare un astfel de loc, îl pot rezerva online.

Marian Dragomir a precizat că acest gen de rezervare online nu va fi posibilă și în cazul celor care au contract cu SUPAGL pentru garaje, iar cei care dețin garaje și vor fi demolate pentru construirea unor parcări, vor avea prioritate în rezervarea unui loc de parcare.

 

Lista parcărilor aflate în program în perioada următoare:

 

Parcări Lot 3 – 540 locuri de parcare Semnat contract – Tancrad. Ordin începere a lucrărilor dat pe 15.10.2018

 

– Al. Lebedei (între Calea Călărașilor și strada Gr. Alexandrescu) – 191 locuri de parcare  lucrări începute

– Șoseaua Buzăului Bl. B30 și B 31 – 27 locuri de parcare

– Str. Mircea Vodă Bl. D1, B, J1, E1 – 94 locuri de parcare

– Str. Octav Doicescu Bl. A1 si A2 – 121 locuri de parcare

– Bulevardul Dorobanți Bl A 28 si A31 – 50 locuri de parcare

– Aleea Învățătorilor Bl. G7, G8 si Z – 57 locuri de parcare

 

Parcări Lot 4 – 284 locuri de parcare. Semnat contract cu SC Promotas. Ordin începere a lucrărilor semnat pe 15.10.2018

 

– Cartier Obor – Str. I. Ionescu de la Brad Bl. AF1,AF2, AF3 / AG1,AG2 – 54 locuri de parcare + 27 locuri de parcare – lucrări începute

– strada I. C. Brătianu de la Creșa 2 până la Str. Apolo –  38 locuri de parcare

– Calea Galați în spatele Bl. 10 – 19 locuri de parcare

– Str. Plantelor în spatele Bl. 8 – 64  locuri de parcare

– șoseaua Buzăului – între strada Simion Bărnuțiu și strada Comunarzi – de la A 8 și A9 bis până la A6 și A4 – 82 parcări

 

Parcări Lot 5 – 303 locuri de parcare, documentație transmisă pentru validare la Agenția Naționala de Achiziții Publice

 

– B-dul Dorobanți / Str. Tineretului / Str. Ghioceilor – 235 locuri de parcare

– Aleea Culturii – 61 locuri de parcare

 

Parcări Lot 6 – 529 locuri de parcare. Indicatori tehnico economici aprobați, se află în pregatire pentru licitație

 

– Str. Roșiorilor, blocurile B25 – B34 – 83 locuri de parcare

– Str. Roșiorilor, blocurile B19 – B23 – 83 locuri de parcare

– Str. Roșiorilor, blocurile A44 – A32 – 216 locuri de parcare

– Str. Roșiorilor, blocurile A49 – A47 – 55 locuri de parcare

– Str. Roșiorilor, blocurile C1, C4, C5 – C6, C3, C2 – 92 locuri de parcare

– Str. Roșiorilor, blocurile B19 – B23 –

 

Parcări Lot 7 – 322 locuri de parcare. Indicatori tehnico economici aprobați. Se află în pregatire pentru licitație

 

– Aleea Micșunelelor, Aleea Narciselor Bl.32 – Bl.A8 – 30 locuri de parcare

– Aleea Cutezătorilor, blocurile D1-T5 – 95 locuri de parcare

– Aleea Micșunelelor, str. Oborului, Aleea Lalelelor, Aleea Narciselor blocurile B31 –B30-25-25bis-24-D2- S-O5 – 197 locuri de parcare

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry