Ponta la Brăila: ”Nu există o aplicație pentru finanțarea acestui pod”

Ponta la Brăila: ”Nu există o aplicație pentru finanțarea acestui pod”

 

 

În ciuda faptului că lucrările la podul peste Dunăre au fost demarate deja, Victor Ponta, președintele Partidului PRO România, a declarat la Brăila că există șanse să-l plătim din banii de la buget, dacă autoritățile nu se încardează în termenele stabilite pentru finanțare.

Prima problemă, legată de un proiect la care muncim de foarte mulți ani și care nu apare, că am venit de la Tulcea tot cu bacul. Am reușit să punem în acordul cu Uniunea Europeană perioada 2014 – 2020, prin acel ITI pentru Delta Dunării, finanțarea, nu doar a podului pe care și-l dorește toată lumea de zeci de ani, dar și a lucrărilor de infrastructură aferente. După cum știți, domnul Tudose, în ultima zi de mandat a semnat contractul. Asta era în ianuarie și totuși nu se întâmplă lucrurile. Am verificat la Bruxelles, avem o situație, eu am verificat-o de mai multe ori ca să fiu sigur că e adevărată, că nu puteam să cred(…) La Bruxelles nu a venit niciun proiect pentru finanțare. Nu există o aplicație pentru finanțarea acestui pod. Asta înseamnă că, dacă nu se mișcă mai repede, și dacă nu se mișcă bine, și dacă se apucă de lucrări, aveți două variante: ori să se oprească lucrările la un moment dat și să rămâneți cu un început de pod, pentru Dumnezeu știe câți ani, ori să se continue, să-l finalizeze și să dăm 500 de milioane de euro din banii de buget, adică din ceea ce ar trebui să folosim pentru sănătate, educație și altceva, în loc să-i luăm nerambursabili”, a declarat Victor Ponta, în cadrul conferinței de presă a Partidului PRO România, la Brăila.

 

 

De cealaltă parte, Mihai Tudose, premierul care a reușit semnarea acestui contract în ultima sa zi de mandat și care s-a luptat pentru scoaterea proiectului de prin setarele uitate ale foștilor miniștri, susține că podul peste Dunăre se va concretiza, în termenele stabilite.

Am auzit o mulţime de speculaţii că podul nu se mai face, legate de declaraţia doamnei comisar european Corina Creţu, că nu s-au depus hârtiile încă la Bruxelles. Hârtiile sunt încă în termen, doamna comisar a atras atenţia să nu ieşim din termen. Nu se va ieşi din termen. Suntem în termen, banii există pentru construcţia podului. Deci podul se va face. Evident că nu toată lumea e fericită, adversari politici sau alţii care aveau alte interese economice, dar în pofida acestor lucruri, podul se va face. Mai mult, cei care s-au angajat la construcţie, având tipul de contract pe proiectare şi execuţie, au avut la dispoziţie un an pentru proiectare şi trei ani pentru execuţie. Domniile lor trebuiau ca, până în februarie 2019, să termine proiectul. Înţeleg că îl termină până la sfârşitul lunii septembrie anul acesta şi deja îl depun pentru validare la Ministerul Transporturilor. În paralel, la picioarele podului au început o mulţime de alte activităţi, de descărcare arheologică, de autorizaţii, aprobări, lucruri care sunt în curs“, a declarat Mihai Tudose, în urmă cu două săptămâni.

Mihai Tudose a întârit cele spuse prin faptul că proiectul va fi gata cu o jumătate de an înainte şi va fi depus spre validare la Ministerul Transporturilor.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry