Povestea familiei Aramă, din nou în CLM! Necazul lor a fost pe masa a zeci de politicieni

Povestea familiei Aramă, din nou în CLM! Necazul lor a fost pe masa a zeci de politicieni

 

 

Familia Aramă, care locuia pe strada Grației în momentul reparațiilor aduse la canalul colector, reclamă faptul că locuința lor a fost șubrezită până la punctul în care nu au mai putut trăi în ea, din cauza lucrărilor efectuate de Regia ”Apa”, la acel moment.

Din august 2005, s-au urgentat măsurile de atribuire a unui alt teren și de construire a unei noi case, a cărei valoare a fost stabilită la aproape 2 miliarde de lei vechi. Se pare că regia a subcontractat lucrarea de construcție a imobilului către firma de construcții “Dura Bet Construct”, deținută de Constantin Rădulescu.

Proprietarii au acuzat faptul că firma, care a primit contractul de reconstruire a casei, a folosit alte materiale decât cele prevăzute în proiect și a încasat devize pentru lucrări neexecutate. Din acest motiv ei refuză să semneze procesul verbal de predare-primire a imobilului.

Doamna Aramă a fost prezentă în ultima ședință a Consiliului Local Municipal, unde a protestat silențios ultimatumul dat de actualul primar Marian Dragomir.

”La un moment dat, când constați că după 18 ani de zile, cineva cu o situație dificilă, scrie zeci de epistole și nu dorește să semnăm actele respective, cred că Primăria trebuie să-și ia măsurile legale pentru ca acea persoană să semneze un document prin care să închidem acest circuit, sau cel puțin să revenim la situația inițială, prin care, dacă acel imobil nu îi convine, să-și ia lucrurile din acel imobil, să se mute și efectiv din el, iar noi să găsim o altă soluție și acest imobil să-l dăm unei alte persoane sau familii”, a declarat primarul Marian Dragomir.

Familia Aramă a încercat de nenumărate ori să-și atragă personalități politice locale în războiul pe care il duce cu administrația locală, Regia de Apă și chiar firma constructoare. Indiferent de culoarea politică, aleșii au constatat că problemele reclamate de proprietari nu se pot rezolva.

 

 

În 2007, exasperat de insistențele și cerințele doamnei Aramă, fostul primar Constantin Cibu a declarat pentru Obiectiv Vocea Brăilei: ” Nu înțeleg ce mai vrea persoana aceasta. S-a judecat cu Primăria pentru câțiva centimetri de teren apoi a început să reclame nu știu ce legat ce construcția noii case, care oricum este incomparabil mai bună decât cea veche. Nu mai lăsa muncitorii să lucreze și tot ea se plânge că nu i se reconstruiește casa. Eu unul m-am săturat de acest subiect!”.

Cert este faptul că au fost numeroase familii afectate în această zonă, care au fost nevoite să se mute, însă în niciun alt caz nu a existat atâta reticență din partea proprietarilor.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry